l-am descoperit în liceu, grație lui Florian Lungu. În acei ani ”80, exista o emisiune radio, de muzică electronică sau jazz, pe ,,programul 3” – joia, de la orele 21. ,,Moșu” prezenta discurile la început pentru că, bineînțeles, știa că sunt înregistrate. Ma chinuiam de zor cu un magnetofon împrumutat, eu n-aveam! Cum s-ar zice, eu aveam doar ,,potcoavele” (benzile comuniste ORWO se gaseau), iar ,,calul” (magnetofonul) era de împrumut. Să mai amintesc precum că ai mei ziceau că ,,n-am nevoie de muzică pentru că am de învățat”… ?
Ce puteai asculta atunci în materie de muzica electronică? nimic! Discuri nu se găseau, casete sau benzi – nici atât.
Ascultându-l și reascultându-l de atâtea ori, pe lângă bucuria inefabilă produsă de aceste ritmuri, nu pot decât să mulțumesc lui Dumnezeu că sunt contemporan cu Jean Michel Jarre.
Acum, cu atâta libertate, mulți poate nici nu mai văd adevărata muzică. Iar pentru că este deja duminică, vă invit să zăboviți o oră pentru a savura un mix muzical oriental-occidental, un album de referință pentru compozitorul francez.
