Ana Blandiana s-a născut pe 25 martie 1942 la Timișoara. A urmat studii de filologie romanică și este licențiată a Facultății de Filologie a Universității din Cluj. A avut burse de studii la Iowa University, Universitat Heidelberg și DAAD Berlin. A debutat editorial în 1964 cu volumul de poezie Persoana întâia plural. I-au urmat de atunci numeroase cărți de versuri, eseuri și proză. Ana Blandiana a primit, printre altele, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru Poezie al Academiei Române, Premiul Internațional „Gottfried von Herder”, precum și Premiul „Opera Omnia” (2001). Autoareaa avut interdicții de publicare între anii 1959-1964, în 1985 și între 1988-1989. În 1990 a reînființat PEN Clubul Român, al cărui președinte a devenit. Este unul dintre inițiatorii Alianței Civice, pe care a condus-o între 1991-2001. Poemele de mai jos fac parte din volumul „Variațiuni pe o temă dată”, apărut la Editura Humanitas în 2018.
Gazeta de Buhusi a realizat un interviu cu Ana Blandiana care poate fi vizionat aici.