Mai deunăzi s-a făcut auzită vocea unora care ,,munceau cu gura” pe vremurile de sorginte socialistă, exprimând în public oarece nemulțumiri legate de presă. Deși odată erau uniți în cuget și-n simțiri, în prezent sunt adevărate epave rămase în inventarul celor cu puteri de decizie. Afectați și conjuncturali, mobilați cu un bagaj intelectual la nivelul genunchiului broaștei de baltă mioritică, ei le explică foștilor milițieni cum stă treaba cu ,,pamfletele”. Bineînțeles, folosind limba lor de lemn, căci doar pe aia o știu din ziarele ,,Scînteia”, și gesticulând amplu. Ofuscații sar ca arși de niște pamflete care nici măcar nu-i vizează pe ei, ci pe alții de-ai lor. Pentru a nu se simți neglijați, vom îndrepta această scăpare. Au devenit peste noapte experți în morală, dar cine-i cunoaște știe bine că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Limbarița ghijogilor de tristă amintire nu are stare, nu îți găsește răgazul. E absurd să pretind eu că ceea ce-au făcut ei o viață să se oprească subit, acum. Ceea ce este mai caraghios și nefiresc este că tocmai ei, mâncătorii de rahat cu polonicul, vorbesc de caracterul altor oameni care nu împărtășesc valorile lor ,,cu față umană”. Delictul de opinie este, pentru ei, foarte grav, pentru că, ați ghicit, doar ei au (întotdeauna) dreptate. Foștii activiști de partid sau sindicat au ajuns, mai nou, să se simtă vexați de pamfletele și caricaturile adresate clasei politice actuale. Caricatura le arată cum arată ei de fapt, iar pamfletul le zugrăvește, în limbajul specific vitriolant, imuabilul lor caracter îndoielnic. Ca să ilustrez cu un tablou comparativ: e clar că musca se simte ofensată la vederea albinei. Și veșnic musca vine de la arat. Dar să nu uităm nici vorba lui Eminescu: ,,Ia-te după muscă că te duce la cur.” (vezi nota)
Prezenți ca decor la evenimente ce le depășește clasa socială și puterea de înțelegere, ei clevetesc continuu. Infatuarea pe care o plimbă afectat le este dezumflată de nebăgarea în seamă a celor care poartă, colocvial, discuții profesionale. Ajunși în postura de spectator, le mai lipsesc semințele și pop-cornul. De altfel, comportamentul lor este de semințe de pop-corn: cum îi ,,frigi” cu vreun pamflet, sar în sus. Așa-zisa ofensă adusă o explodează verbal către toți pe care-i întâlnesc, cu persuasiune diabolică. Căci o minciună repetată la infinit sfârșește prin a deveni, pentru proști, un adevăr. Și iar am ajuns la ,,adevărul” mult dorit de ei…
Nesimțirea acestor dinozauri roșii nu are limite: pentru ei acest fapt nu este o problemă, ci o normalitate. Sarcina fripturiștilor de duzină, de altfel în aparență afabili, cu obrazul proaspăt bărbierit și tot timpul bine îmbrăcați, este de a discredita pe oricine are alte opinii care devoalează sau dăunează intereselor grupului lor. Pentru că ei aplică mereu principiul stalinist: ,,dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”!
Dar iată că, spre stupoarea și consternarea lor, mai sunt oameni întregi la cap care nu se vând pe nimic în lume și nici nu ling firimiturile de la mesele unor politicieni hoți. Opinia lor deranjează și atunci lătrăii de conjunctură intră în acțiune. ,,Demnitatea” este o noțiune abstractă, care nu are aplicare la casta brontozaurilor cu creier mic și neted. Unii dintre gazetarii onorabili, mai scriu, probabil când au bună dispoziție, pamflete. Iar friptura și-o servesc acasă, la masă cu familia. Nicidecum prin crâșme cu ,,famiglia”…
În încheiere vă fac cunoscută epigrama lui Vasile Iușan:
,,Unii care-s fripturişti
Pe ce fac iau bani-acum,
Alţii ce-au ajuns artişti
Îi iau doar… postum.”
Nota: nu căutați expresia pe internet, pentru asta trebuie să citești cărți.
