La orele 19 duminica seara multe din crâșmele din Buhuși au clienți doar cât să-i numeri pe degetele de la o mână. Si nu e prima data când constat acest lucru. Cînd intri în restaurant, parcă ai veni la un priveghi contemporan. Pustiu.
Pandemia, bat-o vina!? Sau e vorba și de sărăcie? o fi vorba și de faptul că Buhușiul însuși a devenit ,,neatractiv” de atâția ani când se scufundă economic? Sau poate pur si simplu lumea se schimba?
Altădată plin de veselie la ceasurile după-amiezii de sâmbătă sau duminică, restaurantele buhușene adunau toți buhușenii care simțeau că ,,a ieși la o terasă sau restaurant” este de fapt o stare de normalitate.
Să amintesc anii comunismului când, jos, la lacul de agrement, restaurantul fremăta de lume? Cheflii, de toate felurile, veneau cu nevestele, amantele sau gagicile la o serată de ,,bon-ton”. Si, nene, cheful dura pină bine după miezul nopții. Iar a doua zi, fabrica te aștepta să fii ,,fresh”…
Se petrecea, se iubea, se dansa, se mânca și se bea în cel mai autentic mod românesc: adică liber. Deși acei oameni trăiau in comunism, nicidecum în libertatea asumată a zilelor noastre.
Libertate care a devenit, se pare, mai rău ca o pușcărie. Iar Buhușiul mai nașpa ca Alcatraz-ul…
Azi nici prietenia nu mai e ce-a fost… dar nici petrecerile nu aduc nici pe departe cu acele vremuri. Oi fi eu poate nostalgic, dar asta nu umple restaurantele din aceste vremuri post-pandemice.
Acum pseudo-bucuria, adica bucuria împărtășită ,,virtual”, este să îți faci un selfie cu nu-știu-ce-meniu ieftin în față. Și gata, ai stârnit invidia în tot orașul. Altădată buhușenii își făceau poze doar prin cine știe ce noroc, pentru că de fapt scopul era binedispunerea și jovialitatea de grup sau familie prin însăși petrecerea.
Imaginile rare cu perechi ,,la dans” erau o normalitate civilizată a unui Buhuși care acum este dispărut. Era o viață simplă a multor oameni simpli care socializau pentru că simțeau asta. Acest sentiment, acea stare de spirit, a dispărut.
Artificialul, sărăcia emoțională, financiară și socială își fac loc tot mai des în viața noastră. Iar generația tânără, uitând să privească la înaintași și să-i înțeleagă, devin mai ,,virtuali” pe zi ce trece.
(foto: G. Gligor)