PROGRAM Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Bucuresti se va desfasura dupa urmatorul program:

Sâmbătă, 22 octombrie 2022 — Vineri, 28 octombrie 2022

Împreună cinstirea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama alături de cele ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina

 Bucuria pelerinajului din acest an la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie),organizat dePatriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor,va fi sporită de aducerea din Mitropolia de Veria (Grecia) a Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama și se va desfășura în perioada 22-28 octombrie 2022, după următorul program:

În zilele de 22 și 23 octombrie,credincioșii vor putea să se închine la Sfintele Moaşte ale SfântuluiCuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elenași ale Sfântului Ierarh Nectarie în interiorul Catedralei Patriahale.

Luni, 24 octombrie 2022, începând cu ora12.30, va avea loc procesiunea Calea SfinţilorcuSfintele Moaşte ale SfântuluiCuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, aleSfinţilorÎmpăraţi Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale SfântuluiIerarh Grigorie Palama, precumși cu icoana Sfântului Ierarh Grigorie Palamași a părinţilor săi, după cum urmează:

  • Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pe traseul: Catedrala Patriarhală– Patriarhiei – B-dul Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);
  • A doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou cu moaștele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elenași ale Sfântului Ierarh Nectarie pe traseul: Calea Șerban Vodă–Str. Bibescu Vodă, baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).
  • Ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei cu delegația Mitropoliei din Veria (Grecia) și vor urca în procesiune spre Catedrala Patriarhală.

În intervalul orar 13.00 – 13.45, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaște de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Varăși săvârșirea slujbeiPolihroniului. Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini.

După închinarea laSfintele Moaște, pelerinii vor putea părăsi esplanada Catedralei Patriarhale pe traseul unic: Str. Patriarhiei – Str. 11 Iunie.

Programul liturgic în perioada22-28 octombrie 2022se va desfășura după cum urmează:

  • Sâmbătă, 22 octombrie 2022:
  • 09:00 – 11:00 –Sfânta Liturghieoficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • 16:00 – 18:00 –Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • Catedrala Patriarhală se va închide după închinarea ultimului credincios la Sfintele Moaște (aprox. ora 22:00).

 

  • Duminică, 23 octombrie 2022:
  • 09:30 – 12:30 –Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • 16:00 – 18:00 –Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • Catedrala Patriarhală se va închide după închinarea ultimului credincios la Sfintele Moaște (aprox. ora 22:00).

 

  • Luni, 24 octombrie 2022:
  • 09:00 – 11:00 –Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • 17:00 – 21:30 –Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.

 

  • Marți, 25 octombrie:
  • 09:30 – 12:30–Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • 17:00 – 21:30 –Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

 

  • Miercuri, 26 octombrie, la SărbătoareaSfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir:
  • 09:30 – 12:30 –Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naouseiși Kampaniei(Grecia), înconjurat de preoți și diaconi,în Altarul Mare de Vară;
  • 07:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
  • 17:00 – 21:30 –Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.

 

  • Joi, 27 octombrie 2022, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:
  • 09:30 – 13:00–Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel,Patriarhul României împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naouseiși Kampaniei, înconjurați de Ierarhiai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară;
  • 07:30 – 11:30– distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
  • 17:00 – 21:30 –Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.

 

  • Vineri, 28 octombrie:
  • 09:30 – 12:30–Sfânta Liturghie arhierească oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
  • 16:00 – 18:00–Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
  • Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin (aprox. ora 22:00).

 

Recommended For You