Când democrația eșuează

Decizia definitivă a Tribunalului Bucuresti de a nu redeschide dosarul ,,10_August” este una pe cât de controversată, pe atât de discutabilă.
”Respinge cererea DIICOT de confirmare a redeschiderii urmaririi penale in dosar 2122/DP/2019. Definitivă” – scrie negru pe alb în minuta Tribunalului. Rușinos, foarte rușinos pentru Justiția Română! Ce înseamnă asta? O nouă muie dată tuturor românilor care au cerut și manifestat pentru democrație în țara asta. De parcă cea primită de la psd-ul lui Zdragnea nu era destul… (Iar cine este scandalizat de expresia folosită de mine ar trebui să fie supărat mai mult de decizia despre care vorbim.)  Sic!
Aaaa, veti zice ca nu am dreptul de a comenta deciziile justitiei? Ba da! Si ca argument va trimit la judecatorul Cristi Danilet, chiar si el sanctionat pentru lucruri sesizate constitutional intr-o tara inca comunista.
Referitor la aceasta decizie, eu ca jurnalist si participant la evenimentele din 10 August 2018, am remarcat urmatoarele aspecte:
1) Florin Cîțu, prim-ministrul României, a declarat că „niciodată cetățenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv, cum au fost astfel de situații”. Oare așa va fi? Am mari rezerve, dacă analizăm rădăcinile neo-comuniste ale sistemului nereformat!
2) Cererea de redeschidere a dosarului s-a plimbat mult și bine printre instanțe, cică nu erau judecătorii cine si cum are competente… vax! Nu era gasit încă judecătorul care să decidă această infamie la adresa miilor de protestatari. Magistratul care a pronunțat această decizie este Daria Miheț.
3) În 15 iulie 2020, la aproape 2 ani de la reprimarea violentă a mitingului diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT au clasat parțial dosarul 10 august. Astfel, au scăpat de urmărirea penală colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat în MAI pentru relaţia cu prefecţii. Deja lucrurile erau așezate pe faraș…
4) În 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi ai Jandarmeriei: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică. Giorgiana Hosu argumenta că procurorul care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar şi nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Ea mai spunea că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar și că ar fi trebuit citaţi și audiați la DIICOT, după preluarea dosarului de către această structură. (o analiza pertinenta a dosarului poate fi citita aici)
5) Comunicatul transmis pe 3 martie 2021 de Tribunalul București spune: „În pronunţarea soluţiilor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în conformitate cu art.124, alin. 3 din Constituţia României. Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente”. A doua oara suntem luați de proști. Cam des, domnilor judecători așa-zis ,,independenți”! In comunicat se mai arata: „Nu a fost o decizie bazată pe emoții și sentimente” – suntem de acord aici, dar numai ca lipsește continuarea: noi credem că decizia a fost dată la comandă politică.
6) Fostul jurnalist Rares Bogdan spune, referitor la aceasta decizie ca va fi atacata la CEDO. Dar nu face nici o referire la primenirea justitiei. „Din păcate, după decizie, după ce judecătorii au decis că dosarul nu se redeschide și că cei patru șefi ai Jandarmeriei din acest dosar scapă fără nici un fel de cost în fața cetățenilor și a istoriei, am avut, încă o dată, imaginea unei țări abandonate, unde justiția nu funcționează, unde justiția umblă cu capul spart. Noi am luptat, am ieșit în stradă pentru ca justiția sa fie liberă, ca politicul să nu se implice niciodată în acte de justiție. Acum, după ce au închis orice posibilitate și au clasat definitiv acest dosar, este absolut normal să comentăm, pentru că am fost acolo, am luat gaze în ochi, am avut posibilitatea să trăim acele momente, peste 100.000 de oameni au fost în stradă”. Perfect adevărat, dar cine din justiție aude, cine vede? probabil salariile babane și pensiile pe măsură sunt prea consistente, ceea ce ar fi dus cu timpul ca nesimțirea celor ce împart dreptatea să fie proporțională. Oare asta să fie dreptatea evidentă, dar neluată în seamă? „Faptul că după trei ani de zile nu se întâmplă nimic și tot ce a fost acolo a fost șters cu buretele ne arată că justiția din România n-a înțeles absolut nimic din lupta românilor pentru libertate, pentru civism, dar și pentru o justiție complet liberă”, a mai spus Rareș Bogdan.
7) Augustin Lazar, fost procuror general al României, dar aflat pe functie în momentul în care Secția Parchetelor Militare a început să ancheteze evenimentele din 10 august 2018, spune într-o declarație pentru SpotMedia.ro, că decizia de clasare a dosarului este o consecință a strategiei oportuniste de administrare a justiției, practicată de politicieni duplicitari. Mai excat, acesta acuza manevrele politice ce directioneaza dosarele spre zonele controlate din justitie.  ,,Este clar faptul că marile dosare sunt din nou blocate sub controlul celor interesați. Sesizarea DIICOT a fost o manevră de preluare a competenței și de emitere a unei soluții de clasare vădit nelegale. O manevră tipică și pentru alte dosare, pentru aducerea în zona controlată”.
8) Cine va răspunde, dintre judecători, pentru răul făcut zecilor de mii de români? Nu aștept răspuns, pentru că această țară nu îmi mai oferă nici o speranță!
© Foto: Agerpres / Grigore Popescu

Recommended For You