35 de ani de la revolta muncitorilor brașoveni. Nimeni nu a fost tras la răspundere, dar mulți dintre cei bătuți de Securitate au avut ulterior probleme grave de sănătate, unii chiar decedând. Oamenii au fost deportați prin țară pentru a se rupe legăturile între ei. Securitatea a căutat mereu să afle cine era capul răutăților. Evocăm în cele de mai jos căteva din aspectele importante ale acestei revolte anticomuniste.

Preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 Braşov: „Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ororile la care am fost supuşi, eu şi colegii mei, cei arestaţi, judecaţi, apoi alungaţi din oraş în doi ani de deportare, permanent chemaţi la securitate şi atent urmăriţi”

Preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 Braşov, Marius Boeriu, a transmis luni deputaţilor şi senatorilor să aibă curajul răspunderii şi să-şi facă datoria, menţionând că şi acum, la fel ca în 1987, pâinea şi căldura reprezintă o problemă, iar parlamentarii trebuie să rezolve această situaţie, relatează Agerpres.

„Sunt unul dintre cei din 15 noiembrie 1987, cei bătuţi şi umiliţi pentru că am avut curajul atunci să cerem ce astăzi ni se pare normal să avem. Am cerut pâine. Era pe cartelă şi o prindeam după cozi lungi la ieşirea din schimb, am cerut căldură pentru apartamentele reci, unde tremurau de frig copiii colegilor mei mai în vârstă. Eu aveam 20 de ani, am cerut libertate. Ca să avem toate acestea, am strigat: Jos Ceauşescu! În speranţa că braşovenii ni se vor alătura am cântat în marşul nostru Deşteaptă-te Române! şi doi ani mai târziu românii s-au trezit”, a afirmat Boeriu, în plen, la şedinţa comună solemnă consacrată comemorării a 35 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987. El a spus că este greu de descris ce a îndurat, adăugând că nimeni nu a fost tras la răspundere.

„Lasă că îţi arătăm noi demonstraţie, îmi spunea un miliţian care mă bătea cu bastonul de cauciuc, lovind pe unde apuca, eu fiind legat cu cătuşe de calorifer. Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru ororile la care am fost supuşi, eu şi colegii mei, cei arestaţi, judecaţi, apoi alungaţi din oraş în doi ani de deportare, permanent chemaţi la securitate şi atent urmăriţi”, a adăugat acesta. Boeriu a subliniat că datorită participanţilor la Revolta de la Braşov în România funcţionează un Parlament, iar parlamentarii trebuie să-şi facă datoria faţă de români.

„Am rămas cum eram, oameni simpli, dar avem conştiinţa împlinirii noastre. Noi am devenit oameni ai istoriei, chiar dacă a durat două decenii până ne-au fost recunoscute meritele. Ce am făcut noi atunci ne-a marcat vieţile pentru totdeauna, dar nu ne pare rău, pentru că noi avem conştiinţa că şi datorită nouă vă aflaţi aici, că în România funcţionează un Parlament, că oamenii vă pot vota liber să-i reprezentaţi. Ştiu, şi acum pâinea e o problemă, căldura la fel, dar am câştigat libertate. Gândiţi-vă vă rog la ceea ce faceţi ca să ne bucurăm şi de pâine şi de căldură, alături de ceilalţi români. Dumneavoastră nu riscaţi nimic, nu vă leagă nimeni cu cătuşele de calorifer să vă snopească în bătaie. Aveţi o datorie faţă de noi şi de ceilalţi români care au avut curajul să se ridice în decembrie 1989, să aveţi şi dumneavoastră curajul răspunderii pe care l-am avut noi în 15 noiembrie 1987 şi să vă faceţi datoria”, a adăugat Boeriu. El s-a referit la suferinţele îndurate de el şi colegii săi, spunându-le parlamentarilor să nu mai lase „oameni şi întreprinderi să moară”.

„Mă întreb adesea, nu numai eu, dar şi colegii mei care au suferit în anchetă şi deportare, dacă a meritat. Acum, când mă aflu în faţa dumneavoastră, simt că a meritat, dar câteodată, când văd cum merg lucrurile în România, mai am îndoieli. Risipiţi-le. Gândiţi-vă dacă se poate la colegul nostru Cornel Vulpe, pe care l-am văzut când ne urcau în dube la Braşov să ne ducă la Bucureşti şi m-am cutremurat cât de speriat şi bătut era. M-am gândit că am scăpat ieftin, el avea 17 ani şi l-au bătut cumplit pentru că purtase un steag tricolor în fruntea noastră. A fost uşor de identificat, a mai trăit 4 ani. Gândiţi-vă şi la ceilalţi colegi ai noştri, 33 la număr, care nu mai sunt printre noi. Faptul că atâţia dintre noi, cei care la 15 noiembrie 1987 au murit la vârste la care de obicei nu se moare, vă dă o imagine a ceea ce am păţit noi în beciurile miliţiei şi securităţii pentru ca dumneavoastră să vă aflaţi aici. A murit şi întreprinderea noastră – Uzina de Autocamioane Braşov. Nu mai lăsaţi oameni şi întreprinderi să moară, e în puterea dumneavoastră, sunteţi cei care purtaţi pe umăr greutatea unei ţări, aşa cum noi am purtat povara de a deveni liberi pentru o zi în plină dictatură”, a mai spus Boeriu. (G4Media)

Gândul – ,,O mână de muncitori curajoși din Brașov umiliți de autoritățile comuniste, au spart zidul tăcerii lașe. Au înscris România pe harta revoltelor anti-comuniste din Europa Centrală și de Est. Frumusețea și eroismul naiv al acelei revolte au stat în sinceritatea și spontaneitatea protestului. Au ieșit pe poarta fabricii din cauza nedreptăților sociale și economice și, pe drum spre Primăria orașului, au ajuns să strige ”Jos comunismul!”, ”Jos Ceaușescu!”, ”Jos dictatura!”. Nu mai voiau neapărat salariile furate de regim și alimente pentru copiii lor, ci voiau libertate.„

Mărturia video a unor participanți la revolta din Brașov sunt mai jos.

Memorialul Durerii: Totul despre 15 noiembrie 1987 (TVR1)

În dimineaţa zilei de 15 noiembrie 1987, muncitorii de la secţia 404 a fabricii de Autocamioane din Braşov au oprit lucrul declanşând una dintre cele mai importante mişcări de protest împotriva comunismului. Documentar realizat de Lucia Hossu Longin din seria „Memorialul Durerii”, dedicat revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 -video mai jos.

,,Sătui de lipsuri, foamete, frig, cozi interminabile la alimente și restricții, sute de muncitori ai uzinelor de tractoare și camioane din Brașov au ieșit în stradă la 15 noiembrie 1987 și au scandat, pentru prima oară, împotriva regimului condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Era o simplă zi de duminică atunci când a început revolta populară îndreptată împotriva autorităților comuniste.

Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, unde oamenii au descoperit alimente de negăsit în magazinele din ţară, ceea ce le-a sporit indignarea.

În 22 noiembrie, trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov s-au solidarizat cu mişcarea muncitorilor, protestând împotriva arestării acestora, prin expunerea, în faţa cantinei din Complexul studenţesc, a unei pancarte pe care scria „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”. Au fost imediat arestaţi şi anchetaţi. Exmatriculaţi din facultate, ei au fost trimişi în oraşele natale unde au fost angajaţi ca muncitori necalificaţi.

La 30 noiembrie 1987, s-a încheiat urmărirea penală a participanţilor la revolta din 15 noiembrie, 61 de persoane fiind trimise în judecată pentru „ultraj contra bunelor moravuri” şi „tulburarea liniştii publice”. În cadrul sentinţei penale din 3 decembrie, cei 61 de inculpaţi au primit condamnări între 6 luni şi 3 ani închisoare, pedepsele urmând a fi executate prin muncă corecţională. Doi dintre inculpaţi au mai primit încă 1 an de închisoare pentru încercarea de fugă în Iugoslavia, 26 au fost condamnaţi la executarea prin muncă corecţională. Ceilalţi au fost condamnaţi la 2 ani cu suspendare, însă şi ei au fost transferaţi fiecare la alt loc de muncă în oraşe cât mai îndepărtate. Abia după 1989 cei condamnaţi s-au putut întoarce acasă. La acea vreme, presa din România nu a publicat nici cea mai vagă informaţie privind revolta muncitorilor din Braşov, însă evenimentul a fost prompt comentat de mass-media internaţionale, constituind un semnal vizibil al crizei regimului comunist. Revolta anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care avea să anunţe prăbuşirea iminentă a comunismului în România, prefaţând, în ciuda reprimărilor care au urmat, revoluţia din decembrie 1989.”

(articol de MJ din brasov.net)

Continuarea cu partea a doua aici.