Ziua care nu se uită – Brașov, 15 noiembrie 1987 (partea II-a, audio Radio Europa Libera)

Radio Europa Libera scrie : ,,Se împlinesc 35 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la întreprinderea de autocamioane „Steagul Roșu” din Brașov.  Considerată prima acțiune de masă împotriva regimului Ceaușescu, protestul muncitorilor a fost înăbușit rapid de sistemul opresiv al vremii. Securitatea și sistemul de justiție și-au făcut treaba exemplar, cei care au ieșit în stradă fiind pedepsiți în numai două săptămâni. Securiștii și anchetatorii muncitorilor au scăpat însă nepedepsiți, ultima informare a Parchetului General despre mersul dosarului fiind de acum patru ani. Românii au aflat despre revolta muncitorilor de la Brașov de la Radio Europa Liberă în seara zilei de 17 noiembrie 1987. A fost prima știre difuzată de media occidentală despre ceea ce se întâmpla în România.”

Scânteia revoltei : salariile tăiate

Puternic centru muncitoresc, Brașovul acumula nemulțumiri tot mai mari în anii 1980 față de politicile de austeritate propagate de regimul lui Nicolae Ceaușescu, cele mai criticate fiind raționalizarea alimentelor și economia drastică de energie.

Totul a început pe 14 noiembrie 1987, într-o sâmbătă, când angajaţii din cadrul secţiei 440 Ştanţe şi Matriţe de la Steagul Roșu au aflat că le-au fost tăiate salariile fără nicio explicație. Muncitorii au cerut socoteală șefilor de secție, dar aceștia au ridicat din umeri și i-au amenințat cu organele represive. A doua zi, duminica, (fabrica avea program de lucru non-stop) muncitorii care au venit în fabrică au refuzat să înceapă lucrul pe același motiv. Salariile erau aproape erau înjumătățite.

„Vrem lumină și căldură”

Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ și s-au adunat la porțile uzinei. Aproape 500 de oameni. Apoi au hotărât să meargă la sediul Comitetului Judeţean al Partidului Comunist. Pe drum au strigat „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem lumină şi căldură!”, „Vrem pâine fără cartelă”. Pe drum numărul protestatarilor a crescut la câteva mii.

Mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, aruncând în piață portretele lui Ceaușescu. Manifestanții au incendiat recuzita regimului comunist. Seara, forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat revolta în forță. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate.

În 15 noiembrie 1988, la un an dupa aceste evenimente, Radio Europa Liberă a dedicat emisiunea „Actualitatea Românească”, moderată de Emil Hurezeanu, revoltei de la Brașov – marturia cutremuratoare a acelei vremi – audio aici:

Martor ocular. S-a scandat „Jos Ceaușescu!”

Evenimentele de atunci au fost povestite de Cătălin Caloeanu. Redăm postarea, cu permisiunea autorului: „15 Noiembrie cădea într-o duminică, care era o zi normală de lucru pe vremea lui Ceaușescu! Îmi luasem liber pentru ziua aceea, având ore lucrate. A fost marele meu noroc! Deci duminică, 15 noiembrie, eram acasă la ai mei, când sună telefonul fix. 33900, ăsta era numărul nostru de telefon pe vremea aia, singurul număr de telefon pe care îl mai țin minte și acum! Deci sună telefonul, pe la 9 – 10 dimineața. La telefon Cristina, viitoarea mea soție”.

„Mă! Ce fac ăștia de la Steagu’? Văd că demonstrează pe stradă și strigă “Vrem pâine!”, își aduce aminte acele zile Cătălin Caloeanu. El relatează apoi cum un muncitor a deschis, de unul singur, porțile Comitetului Central Brașov.

„M-am echipat rapid și am prins demonstrația din urmă. A fost una din zilele cele mai remarcabile din viața mea! Erau, deja, câteva sute bune de persoane în marș! Strigau „vrem pâine”, „veniți cu noi!”.

Se auzeau și câteva voci cu „Jos Ceaușescu”, la început mai anemice, dar apoi, din ce in ce mai multe și mai puternice! Era de vis! Era incredibil! Se ridica părul pe mine și manifestanții se înmulțeau din ce în ce! (…) În fine, am ajuns la CC! Brașovenii știu cladirea. CC vine de la Comitetul Central. Acolo erau mahării comuniști. Și cantina partidului!

Marea majoritate a demonstranților erau situați în fața clădirii, pe spațiul verde, drumul de acces din față fiind liber. Lumea vocifera, cerând să vorbească cu prim secretarul de partid. (…) Din toată mulțimea aia a ieșit un tânăr în salopetă neagră, probabil de la turnătorie, a traversat străduța de acces și a început să tragă de ușile alea uriașe de la intrare! Zmucea ritmic de ele. A zmucit atât de mult și atât de tare, încât cimentul unde intra ivărul ușii a crăpat! Efectiv se vedea cum iese praf, la fiecare zmucitură a acelui tânăr! A fost incredibil! Practic, omul acela a deschis poarta aia uriașă, singur! Și lumea a intrat în sediul CC-ului”, mai arată Caloeanu.

Tablouri cu conducătorii iubiți, incendiate

„Din câte am văzut, în interior era organizată un fel de expoziție cu diverse bunuri alimentare. Bunuri care erau ori de negăsit, ori numai pe cartelă! Țin minte o persoană destul de în vârstă, care ieșise pe trepte cu o roată de cașcaval în mână și un săculeț de mălai în cealaltă. Strecura mălaiul printre degete și striga: Ia uite ce au ăștia aici! Lumea a luat foc, pur și simplu!

După câteva minute, geamurile de la etaj s-au deschis și au început să zboare în stradă tablouri cu Ceaușescu și Elena, cărțile lor și tot felul de hârtii. La care le-am dat foc! Oamenii dansau în jurul focurilor! Se striga „Libertate” , „Jos Ceaușescu”! Ce mai, nebunie totală!

După care au început să apară trupele! Securitatea! Pe jos și în camioane. Eu am reușit să părăsesc zona la fix dar mulți alți demonstranți nu au avut norocul ăsta. Au fost prinși, bătuți groaznic!”

A doua zi ne așteptau băieții de la Securitate

„Ei, a doua zi era luni și trebuia mers la muncă! La care muncă ne așteptau băieții de la Secu! Am observat din vestiar că unii colegi lipseau. Și că toți, absolut toți, aveam groaza întipărită-n ochi! Jos, în atelier, am remarcat lipsa multor colegi. Fuseseră ridicați de acasă în seara și noaptea precedentă! Securiștii ne filmaseră, și pe baza pontajului de sâmbătă și duminică, i-au ridicat de acasă!

Pe unii din ei nu i-am mai văzut niciodată. Câțiva, puțini, au revenit după câteva zile, o săptămână. Rupți în bătaie și cu groaza-n ochii.

Unul din ei îmi era prieten, lucra pe o mașină de rectificare. Am încercat să-l întreb de câteva ori ce i să întâmplat dar n-am reușit să aflu nimic. Începea să plângă necontrolat. Am aflat mai târziu de la Europa Liberă.

Știu că unii din ei au murit, alții au fost mutați prin țară cu familii cu tot. Și toți au fost bătuți cu o cruzime animalică în beciurile din Brașov și București!

Eu? Eu am avut noroc! Pentru că în pontaj figuram în zi liberă și pentru că nu am fost turnat de colegii prinși!”, mai arată Caloeanu.

Represiunea

Revolta s-a încheiat prin condamnarea și deportarea a 61 de „vinovați”. Pe 3 decembrie 1987, prin sentinţa penală nr. 2823 în dosarul nr. 2926 /1987, instrumentat de Judecătoria Braşov, 61 de participanţi la revolta din 15 noiembrie au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare cu suspendare.

Decizia a fost luată de doi judecători: Ștefan Pană și Dumitru Comșa. Procuror era Ștefan Roman. Acuzațiile au fost de „ultraj contra bunelor moravuri” și pentru „tulburarea liniștii publice”, deși mulțimea a scandat „Jos Ceaușescu”, fiind o revoltă politică.

Cei 61 și-au recunoscut faptele, avocații lor au cerut clemență instanței și pedepse cât mai mici. Procurorul i-a numit pe participanții la demonstrație „elemente certate cu legea”, „faptele lor de huliganism fiind incalificabile, unii dintre inculpați purtându-se ca niște adevărați vandali”.

„Inculpații sunt huligani, consumatori frecvenți de băuturi alcoolice, refractari, nu au înțeles ajutorul ce li s-a dat de către societate în rezolvarea multor probleme de familie, (…) au distrus bunuri ale avutului obștesc, ale întregului popor”, se mai arată în decizia de condamnare.

Judecătorii amintiți au ajuns la concluzia că o parte din protestatari „pot fi reeducați prin muncă corecțională în alte unități socialiste” și, la cererea procuraturii, „toți inculpații vor executa pedepsele în alte unități socialiste, în afara Întreprinderii de Autocamioane Brașov”.

Puși să plătească pagubele

După ce inculpații au fost de acord să suporte contravaloarea pagubelor, instanța le-a pus sechestru pe bunuri. O altă prevedere a sentinței a fost ca „după încadrare, toți inculpații vor fi dați în supravegherea colectivelor de muncă pentru a se asigura reeducarea acestora”.

Deportarea muncitorilor condamnați s-a făcut în secret și mare grabă. Au fost împrăștiați prin toată țară și puși să muncească întru reeducare sub o atentă supraveghere. Cei care s-au ocupat de anchetarea abuzivă a muncitorilor nu au răspuns niciodată pentru faptele lor, fie că au fost milițieni, securiști sau angajați ai ministerului Apărării Naționale. Prima sesizare despre cazul Brașov a fost făcută în 2007 și dosarul a fost închis pe motiv că faptele s-au prescris.

Dosarul revoltei de la Brașov, păstrat la sertar

După modificarea Codului penal, în 2014, faptele au devenit imprescriptibile. Ultima comunicare a Parchetului General legată de acestă speță datează din 2017.

„În dosarul „Crimele comunismului”, instrumentat de procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii cu privire la acţiunile represive şi sistematice desfăşurate de regimul comunist împotriva participanţilor la revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987. În cauză au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate şi condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Braşov.

De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliţie şi securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanţii la revolta anticomunistă de la Braşov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi reducerea unor pedepse, s-a menţinut obligaţia de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse judeţe ale ţării. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, se arată într-un comunicat al procurorilor militari de acum 4 ani. De atunci, niciun răspuns.

Am întrebat care este stadiul cercetărilor, dar până la publicarea articolului nu am primit un răspuns. Europa Liberă a relatat acum doi ani că dosarul a fost transferat în 2018 la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justișie (SIIJ) pe motiv că unii dintre magistrații, care i-au anchetat pe muncitorii din Brașov, ar mai fi încă activi. În trei ani de când funcționează, SIIJ a făcut 5 rechizitorii banale.

Revolta muncitorilor de la Steagu Roșu din Brașov  a fost prima de amploare înainte de evenimentele din 1989. De aceea, istoricii consideră că data izbucnirii ei trebuie marcată cum se cuvine, spune istoricul Marius Oprea:

”Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului, în colaborare cu muzeul județean deschide o expoziție,  care va rămâne pentru un an la Muzeul Județean de Istorie din Brașov, în care am adunat foarte multe obiecte de la muncitorii de atunci, din 1987. Expoziția iIustrează atât viața cotidiană în anii târzii ai comunismului, cât și revolta și reprimarea ei. Pe de altă parte, am editat un volum, Ziua care nu se uită. 30 de ani de la revolta brașovenilor din noiembrie 1987, un volum de 600 de pagini, care adună la un loc atât mărturiile participanților la revolta de atunci, cât și documente din arhivele fostei Securități, în special modul în care muncitorii aflați în deportare au fost supravegheați în permanență de organele de securitate. Trebuie spus că li s-a interzis să se întoarcă acasă, au fost despărțiți de familii. A fost o întreagă dramă trăită de acești oameni”, a mai spus istoricul Marius Oprea.

În ciuda eforturilor autorităților comuniste de a ține sub tăcere cele petrecute la Brașov, vestea revoltei s-a răspândit repede în țară. Doina Cornea și fiul ei, Leontin Iuhas, au fost printre cei care s-au solidarizat cu muncitorii brașoveni și au distribuit 160 de manifeste. Amândoi au fost arestați. Studenți din Brașov și din alte orașe s-au solidarizat, și ei, cu muncitorii brașoveni. A fost începutul sfârșitului pentru regimul comunist din România

,,O amplă revoltă populară îndreptată împotriva autorităţilor comuniste a avut loc, la Braşov, la 15 noiembrie 1987, la care au participat muncitorii uzinelor de tractoare şi camioane, alături de care au venit şi muncitori de la alte întreprinderi braşovene, precum şi o mare parte a populaţiei oraşului, transmite Agerpres.ro. În aceeaşi zi erau programate alegerile de deputaţi din Marea Adunare Naţională, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Revolta s-a declanşat la Uzina de Autocamioane ”Steagul Roşu” din Braşov printr-o grevă spontană, începută în data de 14 noiembrie, noaptea, la schimbul III, conform site-ului Asociaţiei 15 Noiembrie 1987. Muncitorii şi-au primit salariile mult micşorate, fără a le fi oferită nicio explicaţie de către conducere, astfel că, cei care intrau în schimbul III au refuzat să înceapă lucrul, potrivit site-ului memorialsighet.ro. În cursul dimineţii următoare, respectiv la 15 noiembrie, celor din schimbul III li s-au alăturat colegii care urmau să intre în schimbul I.

Adunaţi în faţa Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni au pornit spre sediul Prefecturii oraşului, pe traseu alăturându-li-se şi alţi braşoveni. Trecând pe strada Poienelor, Calea Bucureşti, Bulevardul Lenin (astăzi Bulevardul 15 Noiembrie), mulţimea, al cărei număr ajunsese deja la câteva mii, a cântat ”Deşteaptă-te, române!” şi a scandat, pentru prima dată în România, ”Jos dictatura!”, ”Vrem pâine!”, ”Jos Ceauşescu!”, se arată în volumul ”Istoria României în date” (2003). Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, unde oamenii au descoperit alimente de negăsit în magazinele din ţară, ceea ce le-a sporit indignarea, menţionează Florin Constantiniu în cartea ”O istorie sinceră a poporului român” (2008). Portretul dictatorului Nicolae Ceauşescu a fost doborât de pe frontispiciul clădirii şi incendiat, împreună cu steagul roşu al PCR.

Luate prin surprindere, autorităţile au reacţionat cu o întârziere de 3-4 ore, astfel că intervenţia celor 1.000 de miliţieni a eşuat. S-a recurs, însă, la sprijinul trupelor speciale de securitate, care au înconjurat întreaga zonă centrală, reuşind să ţină situaţia sub control. În faţa baricadei Securităţii, mulţimea s-a dispersat. Între timp, la Întreprinderea ”Steagul Roşu”, a fost organizată o adunare la care au fost convocaţi toţi muncitorii rămaşi, în care participanţii la manifestaţie au fost catalogaţi drept ”huligani” cu ”intenţii criminale”, cerându-se ”pedeapsa maximă”, inclusiv ”pedeapsa capitală”, se arată pe memorialsighet.ro.

Au început, apoi, represiunile împotriva participanţilor. În perioada 16-25 noiembrie 1987, peste 193 de persoane au fost cercetate în legătură cu manifestaţia din 15 noiembrie. Anchetele s-au desfăşurat la Braşov şi apoi la Bucureşti. În 22 noiembrie, trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov – Cătălin Bia, Lucian Silaghi, Horea Şerban – s-au solidarizat cu mişcarea muncitorilor, protestând împotriva arestării acestora, prin expunerea, în faţa cantinei din Complexul studenţesc, a unei pancarte pe care scria ”Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”. Au fost imediat arestaţi şi anchetaţi. Exmatriculaţi din facultate, ei au fost trimişi în oraşele natale unde au fost angajaţi ca muncitori necalificaţi. Au fost reînmatriculaţi în septembrie 1989, potrivit crosul15noiembrie.ro și memorialsighet.ro.

La 30 noiembrie 1987, s-a încheiat urmărirea penală a participanţilor la revolta din 15 noiembrie, 61 de persoane fiind trimise în judecată pentru „ultraj contra bunelor moravuri” şi „tulburarea liniştii publice”. În cadrul sentinţei penale din 3 decembrie, cei 61 de inculpaţi au primit condamnări între 6 luni şi 3 ani închisoare, pedepsele urmând a fi executate prin muncă corecţională. Doi dintre inculpaţi au mai primit încă 1 an de închisoare pentru încercarea de fugă în Iugoslavia, 26 au fost condamnaţi la executarea prin muncă corecţională. Ceilalţi au fost condamnaţi la 2 ani cu suspendare, însă şi ei au fost transferaţi fiecare la alt loc de muncă în oraşe cât mai îndepărtate, la Topliţa, Paşcani, Huşi, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Câmpulung, Craiova, Botoşani, Vaslui, Focşani, Moreni, Suceava, Bacău, Târgu Neamţ, Galaţi, Zalău, Brăila, Rădăuţi, Medgidia, Tulcea, Dorohoi, Târgovişte. Abia după 1989 cei condamnaţi s-au putut întoarce acasă.

Şi alţi studenţi ai facultăţilor braşovene s-au solidarizat cu muncitorii, fiind, ulterior, supuşi aceloraşi măsuri represive. Astfel, după cum declarau Oana Demetriade şi Mihai Demetriade, cercetători la CNSAS, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, în noiembrie 2010, cu ocazia marcării a 23 de ani de la aceste evenimente, în noaptea de 11 spre 12 decembrie 1987, trei studenţi seralişti ai Facultăţii de Mecanică din Braşov, care stăteau în Zărneşti, au pătruns în două săli ale Universităţii braşovene, unde au scris cu roşu pe pereţi lozinci anticomuniste şi anticeauşiste şi au caricaturizat portretele lui Nicolae Ceauşescu. Au fost descoperiţi câteva luni mai târziu, în urma unui denunţ, fiind arestaţi. În timpul interogatoriilor au fost bătuţi, iar familiile lor au fost ameninţate şi intimidate. Au urmat exmatricularea din facultate şi transferul ca muncitori necalificaţi în diverse întreprinderi din zonă.

La acea vreme, presa din România nu a publicat nici cea mai vagă informaţie privind revolta muncitorilor din Braşov, însă evenimentul a fost prompt comentat de mass-media internaţionale, constituind un semnal vizibil al crizei regimului comunist. Revolta anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care avea să anunţe prăbuşirea iminentă a comunismului în România, prefaţând, în ciuda reprimărilor care au urmat, revoluţia din decembrie 1989.

În ianuarie 1990, s-a constituit, la Braşov, Asociaţia „15 Noiembrie 1987”, care în acelaşi an, la 15 noiembrie, a organizat o mare demonstraţie cu prilejul marcării a trei ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor şi locuitorilor Braşovului. A fost adoptată Proclamaţia de la Braşov, în care ziua de 15 noiembrie a fost declarată „Zi naţională de luptă împotriva comunismului”, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). De-a lungul anilor, Asociaţia s-a remarcat prin organizarea a zeci de evenimente privind lupta anticomunistă din România şi din ţările din fostul bloc comunist. La 15 noiembrie 1997, în amintirea muncitorilor braşoveni, a fost dezvelită o troiţă, aflată în faţa Spitalului Judeţean Braşov, iar în noiembrie 2007, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la revolta de la Braşov, a fost dezvelită o placă comemorativă la intrarea în sediul primăriei, pe care este scris „În cinstea luptătorilor pentru libertate şi democraţie care, în 15 noiembrie 1987, au retrezit conştiinţa românească”.

Una dintre manifestările de prestigiu organizate la Braşov, în fiecare an, în amintirea acelor evenimente, este Crosul 15 Noiembrie, ajuns în 2022 la cea de-a 33-a ediţie. După două ediţii simbolice desfăşurate în timp de pandemie, ediţia din 2022 revine la formatul obişnuit şi îşi propune să atragă un număr cât mai mare de alergători de toate vârstele la start şi, totodată, să reprezinte un eveniment sportiv la care să participe întreaga comunitate a judeţului Braşov. Crosul 15 Noiembrie este una dintre cele mai longevive competiţii atletice de alergare urbană din România. Traseul crosului, cu o lungime de 5 km, este acelaşi cu cel pe care manifestanţii l-au parcurs pe străzile municipiului Braşov, în toamna lui ’87: UAB Secţia 440 (astăzi Uzina Roman) – Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Bulevardul 15 Noiembrie – Sala Patria – Teatrul „Sică Alexandrescu” – Prefectură. Prima ediţie a avut loc în anul 1990, notează https://crosul15noiembrie.ro/.

În 2022, evenimentele organizate cu prilejul comemorării a 35 de ani de la revolta anticomunistă de la Braşov, se desfăşoară de-a lungul a patru zile, având loc pentru prima dată şi o şedinţă solemnă a Parlamentului, în data de 14 noiembrie (ora 17.00), la care sunt invitaţi reprezentanţii Asociaţiei 15 Noiembrie Braşov, potrivit informaţiilor oferite de primarul Braşovului, Allen Coliban şi de reprezentanţii Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la 9 noiembrie. Tradiţionalul cros, ce se desfăşoară la 13 noiembrie, este urmat de lansarea romanului grafic interactiv al lui Mihai Grăjdeanu, „Momente din istorie. Vol. II. Revolta anticomunistă de la Braşov. 15 noiembrie 1987”, la Muzeul Amintirilor din Comunism (de la ora 15.00). În data de 15 noiembrie, la cinema Coresi, de la ora 9.00, are loc proiecţia documentarului „Doi ani prea devreme”, urmată de o altă lansare de carte, un roman grafic al Alexandrei Gold, prefaţat de istoricul Adrian Cioroianu. La ora 12.00, la Troiţa Eroilor din zona Spitalului Judeţean au loc depuneri de coroane şi un ceremonial religios, după care, în premieră, este organizat un dineu oficial pentru membrii Asociaţiei, prilej pentru aceştia de a se revedea cu colegi plecaţi din ţară. Seara se încheie cu proiecţii laser pe Tâmpa şi pe clădirile din Piaţa Sfatului, cu mesaje comemorative. În 16 noiembrie, la Clubul Rockstadt are loc un concert cu intrarea liberă, în limita locurilor disponibile, la care cântă muzicianul Alexandru Andrieş alături de alţi artişti.” (G4Media)

Mesagerul de Sibiu

În ianuarie 1990, s-a constituit, la Braşov, Asociaţia „15 Noiembrie 1987″, care în acelaşi an, la 15 noiembrie, a organizat o mare demonstraţie cu prilejul marcării a trei ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor şi locuitorilor Braşovului. A fost adoptată Proclamaţia de la Braşov, în care ziua de 15 noiembrie a fost declarată „Zi naţională de luptă împotriva comunismului”, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). De-a lungul anilor, Asociaţia s-a remarcat prin organizarea a zeci de evenimente privind lupta anticomunistă din România şi din ţările din fostul bloc comunist. La 15 noiembrie 1997, în amintirea muncitorilor braşoveni, a fost dezvelită o troiţă, aflată în faţa Spitalului Judeţean Braşov, iar în noiembrie 2007, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la revolta de la Braşov, a fost dezvelită o placă comemorativă la intrarea în sediul primăriei, pe care este scris „În cinstea luptătorilor pentru libertate şi democraţie care, în 15 noiembrie 1987, au retrezit conştiinţa românească”.

Recommended For You

One Comment to “Ziua care nu se uită – Brașov, 15 noiembrie 1987 (partea II-a, audio Radio Europa Libera)”

Comments are closed.