,,Iubiți fii și fiice duhovnicești,
Prin Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos omenirea a învăţat că scopul ei trebuie să fie lumina, nu întunericul. Prioritatea spirituală a omenirii trebuie să fie nu dorința adamică de cunoaștere a binelui și a răului, ci împărtășirea de Lumina creatoare, care este Hristos. Magii care s-au închinat Pruncului Iisus în Betleem ne-au învăţat că acordarea priorităţii lucrurilor spirituale este obligatorie. Ei au urmat în întuneric lumina stelei și au întâlnit Lumina lumii.
Urcușul duhovnicesc individual spre peștera Betleemului este unul interior, paradoxal, pentru că, în egală măsură, înlăuntrul nostru, urcăm și coborâm spre Hristos. Coborâm în străfundurile ființei pentru a-L întâlni pe Hristos prezent în noi de la Botez și, în același timp, urcăm, înălțându-ne spre lumina cu care El ne copleșește. De aceea este foarte important să privim această sărbătoare din perspectivă metaistorică, nu istorică. Vedem astfel că în ontologia nativităţii stă cuprins întregul procesul de naştere a popoarelor creştine ale lumii.
Poporul român, cu strămoşii săi care au purtat lumini şi candele aprinse, în ciuda vicistitudinilor istoriei, a continuat să păstreze vie Lumina lumii, predând viitoarelor chipuri ale lui Hristos identitatea de creştin.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
În acest timp înălțător, de aleasă trăire duhovnicească, să nu uităm că Hristos Mântuitorul se naşte în noi, pentru ca noi, prin lucrarea noastră misionară, să-L dăruim din nou lumii. Vă îndemn părintește să gustați din bucuria sărbătorii Crăciunului, cu gândul la Pruncul Iisus care Se naște în fiecare suflet primitor, primenit și împărtășit prin Tainele Bisericii. Să înălțăm cugetele în rugăciune mijlocind renașterea noastră, cu gânduri curate și inimi luminate, având speranța unui timp de pace în care tihna familiei și liniștea sufletului să ne fie casă binecuvântată de prezența iubitoare a lui Dumnezeu.
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2023 și Botezului Domnului rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea frumoasă a fiecăruia, să vă aducă în inimi pacea lui Hristos și să vă umple sufletele de lumina cea neînserată a Împărăției Sale. La mulți ani!”
† IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului