Cazierul judiciar, acum și online

Din vară, certificatul de cazier judiciar se va elibera și electronic (online)

Cazierul judiciar, care este documentul ce arată situația judiciară a unei persoane, (adică evidența condamnărilor ori a altor măsuri cu caracter penal), va putea fi obținut, din luna iulie 2023, și în format electronic.  Legea nr. 3/2023, oficializată marți și care intră în vigoare pe 6 ianuarie 2023, prin care este stabilită modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, simplifică, practic, procesul de obținere a cazierului judiciar.
După cum scrie în document, certificatul de cazier judiciar se va elibera gratuit şi în formă electronică. Acest lucru va fi posibil, cel puțin teoretic, peste șase luni, timp în care autoritățile trebuie să stabilească procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar. Mai precis, în șase luni de la data intrării în vigoare a legii (adică până la 6 iulie 2023), prin ordin comun al Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, trebuie stabilite acele proceduri. Însă rămâne de văzut dacă termenul va fi respectat efectiv.
Cazierul judiciar se va elibera electronic persoanelor fizice sau juridice dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează un ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.
Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice.
Prin legea de față se dorește accelerarea “procesului de debirocratizare și de simplificare a proceselor administrative” și reducerea eforturilor “de procurare a documentelor în vederea obținerii unor servicii publice”, potrivit inițiatorilor măsurii.
Din vara anului trecut, certificatele de cazier judiciar au un alt format, iar cererea poate fi completată și tipărită și din sistemul informatic al autorităților, nu doar de mână.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de cele mai multe ori, pe loc sau în cel mult trei zile de la data solicitării.
Cei ce doresc obținerea cazierului judiciar pot depune cererea personal sau prin intermediul altei persoane desemnate (împuternicit). În ultimul caz, va fi necesară și o procură notarială sau împuternicire avocațială.

Foto: Internet

Recommended For You