Propuneri noastre pentru bugetul orasului

Astazi s-a desfasurat, pentru prima data, dezbaterea publica a bugetului orasului Buhusi. Am demarat discutiile avand ca principiu:
,,Daca nu investim in oameni, celelalte investitii nu au nici o valoare!”, iar primarul a fost de acord, cel putin verbal, cu noi.
Cu aceasta ocazie, noi, Gazeta de Buhusi, am facut propuneri pentru alocarea de fonduri in vederea sustinerii activitatilor elevilor si cadrelor didactice, dar si a asociatiilor locale din domeniul culturii, sportului sau altele. Valoarea totala este de aprox. 430.000 lei. Suma nu este mare raportat la cati bani se cheltuie, multi chiar iresponsabil, in primarie…. dar se va vrea? Primarul Zaharia a motivat, de mai multe ori in timpul discutiilor, ca bugetul orasului este foarte incarcat cu alocarea contributiei proprii pentru lucrarile de dezvoltare. Adica ne-a taiat sperantele. Daca va fi asa sau nu, vom vedea faptele si alocarile bugetare. Mai jos sunt date detaliat toate propunerile noastre.
PROPUNERI
1) Alocarea sumei de 50.000 lei (cincizeci mii lei), conform legii nr. 350/2005 si a legii sportului 69/2000, pentru sprijinul activitatii asociatiilor culturale, sportive sau de alta natura, de drept privat, existente in oras. Dupa alocarea sumei se va deschide o sesiune de depuneri de proiecte, cele declarate castigatoare urmand a primi bani functie de necesitati demonstrate prin proiect. Scopul este sustinerea si dezvoltarea activitatilor sportive si cultural-artistice ale cetatenilor orasului. Mentionez ca in ultimii ani nu s-au alocat fonduri in acest sens iar efectele au fost dintre cele mai negative.
2) Alocarea sumei de 10.000 lei (zece mii lei) pentru premierea elevilor si mentorilor (antrenori, profesori, etc) care au obtinut rezultate remarcabile la concursuri nationale sau internationale din sport, cultura sau altele (care nu au fost premiati la categoria olimpicilor HCL 234/2022). Un exemplu sunt sportivii karatisti antrenati de dl. Costin Nicolae.
3) Alocarea sumei de 50.000 lei (cincizeci mii lei) pentru activitati cultural-artistice sau sportive desfasurate in scoli (nu se refera la asfaltari sau amenajari terenuri, spatii sau altele). Mentionez ca in ultimii ani nu s-au alocat fonduri in acest sens, din acest motiv activitatile desfasurate au fost mai mult formale.
4) Alocarea sumei de 60.000 lei pentru sustinerea pregatirii profesorilor si invatatorilor din scolile gimnaziale si liceu: cursuri de specializare, carti de specialitate, participarea la conferinte sau simpozioane de profil, organizarea de simpozioane si mese rotunde cu scopul schimbului de experienta didactic si pedagogic. Suma propusa este estimativa, dar poate fi suplimentata functie de nevoile concrete ale beneficiarilor. Detalii pot oferi cadrele didactice si conducerile scolilor.
5) Alocarea a minim 10.000 lei fiecarei unitati scolare din Buhusi (scoli generale si liceu) in mod expres pentru dotarea laboratoarelor/cabinetelor scolare de fizica, chimie, biologie, geografie sau ateliere de practica cu aparatura, harti, mulaje, substante si ustensile de laborator, carti, unelte si scule, etc. Scopul este sustinerea elevilor in a-si descoperi talentul si calitatile native, piatra de temelie in alegerea viitoarei profesii. Neglijarea acestui aspect va duce la alienarea tinerilor elevi datorita asaltului mediului virtual si pierderea talentelor, iar aceasta responsabilitate este a celor maturi.
6) Alocarea sumei de 70.000 lei pentru organizarea, sub patronajul bisericilor din Buhusi in colaborare cu scolile, a doua tabere scolare de vara: una pentru copii defavorizati si una pentru elevii merituosi. Fiecare dintre acestia merita sa vada marea sau muntele, fie ca o dovada a recunoasterii meritelor lor, fie ca un gest de altruism comunitar si crestin. Daca comuna racova poate face asa ceva, de ce orasul Buhusi nu ar putea face?
7) Alocarea sumei de 25.000 lei pentru sustinerea activitatilor Clubului Elevilor Buhusi, la toate cercurile care desfasoara activitati. Detalii de la prof. Stefan Zaharia.
8) Alocarea sumei de 30.000 lei pentru organizarea unui muzeu ,,Constantin Chitigoi” – prin recuperarea statuilor sculptorului buhusean, acum decedat, si punerea in valoare a operei sale. Recunoasterea si promovarea meritelor sale este o datorie de onoare fata de valorile locale. La aceasta propunere putem furniza detalii pentru proiectul cultural propus.
9) Alocarea sumei de 30.000 lei pentru un program de educatie sanitara in scoli. Formarea bunelor deprinderi ale tinerilor in conditiile in care tot mai multe familii sunt destramate datorita plecarilor parintilor la mnca in strainatate este o necessitate. Aceasta educatie facuta sistemati, serios si pe perioada indelungata va garanta scaderea imbolnavirilor si a presiunii pe sistemul medical local. Proiectul se poate face in colaborare cu medicii din Spitalul Buhusi si medicii de familie, iar noi putem furniza detalii pentru proiectul sanitar propus. Mentionez ca educatia sanitara a fost total neglijata.
10) Alocarea sumei de 25.000 lei pentru editarea unei reviste locale bilunare ale elevilor si profesorilor. Editarea se poate face de elevii de liceu, sub coordonarea profesorilor, si presupune participarea si a colectivelor de elevi de la celelalte scoli din oras. Noi putem furniza detalii pentru proiectul propus.
11) Alocarea a minim 2000 lei/an/elev pentru sprijinirea activitatilor fiecarui elevi care desfasoara activitati de dans si cantec popular. Exemple sunt Riana Asandei sau Raul Cristian, ale caror familii cheltuie foarte multi bani pentru costume, deplasari sau altele in vederea sustinerii activitati copilului talentat. Acestia au cantat deseori pe scenele buhusene fara a fi sustinuti financiar.
Fata de propunerile facute va rugam sa dispuneti favorabil.

Recommended For You