Rânduri pentru buhușeni (I)

Ma intâlnesc frecvent, prin oraș, cu diverse persoane de vârsta mea (55ani) sau mai mult. În micul Buhuși, aproape că ne cunoaștem cu toții. Din păcate, nu am întâlnit persoană vârstnică care să îmi spună că este mulțumită de ceea ce se întâmplă în Buhuși. Excepție fac autoritațile, care se laudă pe ele însele. Simt în vocea lor regretul. Regretul că lucrurile merg spre o direcție divergentă cu viața lor. Regretul că se cheltuie bani și nu se vede nimic. Povara asta e mare, căci stă în mintea omului, pe lângă altele inexorabile, specifice vârstei. Voi da exemple.
Zilele trecute, un domn profesor mi-a spus, tot cu regret, cum s-au tăiat aproape toți copacii din parcul central. Mi-a arătat blv. N. Bălcescu din Buhuși. Exemplui elocvent și de necontestat.,,Uite aici, bulevardul principal, fără copaci. I-au tăiat. La fel și în parcul mare. Toată vara nu ai un pic de umbră! Poate vor planta alții, dar noi mai trăim? E bine așa?”
Mi-a rămas în minte avertizarea că ei, bătrânii noștri pensionari, nu vor mai trăi până vor crește arborii noi, plantați de autorități. Dacă nu se vor usca precum ceilalți… Pentru ei, cei de 70… 80 de ani, orice zi lasată de Dumnezeu e o binecuvântare, o bucurie supremă.
Ieri m-am întâlnit cu o doamnă care se odihnea pe-o bancă. O cunosc încă de când eram elev de liceu, când mă învăța să fac rețetele chimice de soluții foto. Avea o sacoșă de cumpărături de la Penny. Îmi spune că în drum spre casă se odihnește pe banci, o dor genunchii: cât a lucrat in Fabrică a stat mereu în picioare.
M-am așezat lângă dânsa, pe banca rece ca un cavou. Spune multe, vrute și nevrute, ascunse sub o frustrare mocnită.
,,Furau și înainte (de 89, n.r.), fură și-acuma. Eu am o pensie, dar cei mai tineri? Noi am trăit și înainte, putem face o comparație, spre deoasebire de tineri.” Nu pot decât să o aprob, dar soluțiile miraculoase nu sunt la îndemâna mea. Discuția merge mai departe. ,,În oraș nu prea mai merg, nu am ce să văd.” Ce mai pot spune?

Recommended For You