Epoca post-decembristă a adus democrația și, odată cu ea, liberatea de a face orice îi trece românului prin cap. În zilele noastre, bunul simț din politica a dispărut aproape complet, dacă este să-l comparăm cu zorii democrației de acum 30 de ani. Panglicarii, penalii sau frustrații ajunși la decizie politică își trag jarul pe turta lor. Unii fac afaceri cu institutiile statului si apoi, cand e sa voteze, ies din sala pe motiv de ,,interes personal”. Alții, care stau cu anii în politică precum cloșca pe ouăle puturoase, nu fac nici o brânză, ba dimpotrivă. Trecuti prin toate partidele, mediocrii cu studii și pretenții de țopârlan sadea ne dau lecții din scaunele lor de decidenți. Dacă le zici pe nume, te dau în judecată pe motiv că le-ai terfelit onoarea lor – ce onoare? când lumea-i știe de bețivani ratați și prea-curvari neostoiți.Nici penalii, asemenea interlopilor rași în cap , nu se lasă mai prejos. Cu tupeu incomensurabil, ei tac mâlc la ședințe. Ei vorbesc doar prin semne cu mâna: când sus, cănd jos. Mimând democrația, acești veșnici certați ai legii nu înțeleg că locul lor nu-i printre oamenii de bună credință, care își duc viața normal. Locul acestor specimene este la bulău, niciunde în altă parte. Cercetați penal în multiple dosare, penalii scapă basma curată datorită retragerii plângerii oamenilor care au fost escrocați. Altfel ar înfunda pușcăria. Spre deosebire de toți ceilalți, penalii vin cu dezinvoltura unei nevinovății existente doar în capul lor. Vor să ne conducă, să ne arate ce și cum sa face. Asta când ei nu au dovedit nimic, niciodată, că ar fi corecți, onești sau cu averea la vedere. Șpaga, traficul de influență și minciuna sunt doar câteva din arsenalul lor, cu care operează zilnic. Vorba aia: ,,Cum ai zis ceva care deranjează, măcar cât negru sub unghie, pe unul sau altul dintre politicieni, cum te-alegi, de la instanţă, cu o notă de plată.” Ei asta doresc, să închidă gura presei, să poată grohăi în liniște, să se scalde în banul public în liniște.
Arogantul vine să completeze ,,hora politicienilor” contemporani. Cu nasul pe sus, nimeni nu-i ca el. Dacă are oarece școală, o face publică pe toate gardurile virtuale sau reale. Dacă ceva este în firea lui, atunci meteahna plagiatului de tip ,,copy-paste” ar putea fi cea care i se potrivește excelent. Realitatea a dovedit că nici măcar arogantul cu școli înalte nu le știe pe toate că, deh, nimeni nu-i Mafalda. De aceea spunam că acest gen de puișor politic este aplecat din născare spre clonarea, spre copiere, spre multiplicare. El sieși nu-și ajunge, mai trebuie să facă și pui. Și unde mai pui că de atâta purtat nasul în vânt se găsește cineva să i-l rupă. Și bine-i face!
Despre alte exemplare politice și caracterele lor inconfundabile, cât de curând, dar cu nume și prenume. Până atunci, să ne amintim ce spunea George Orwell odată: “The creatures outside looked from pig to man, and from man to pig, and from pig to man again; but already it was impossible to say which was which.”
