Se face tapaj de jucarea unei piese de teatru într-o urbe uitată ca a noastră. În loc să se discute pe subiectul piesei sau impresia spectatorilor, sunt analizate alte aspecte conexe, dar minore în opinia mea. Poate că doar astea prind la noi. Însă unul mi-a atras atenția.
Bloggerul Ștefan Zaharia, regizor de profesie, atrage atentia asupra unui detaliu scenic al Casei de Cultură Buhuși. Și anume lipsa unei cortine negre de fundal. Își bate gura de pomană cu oameni paraleli cu minimul cultural. Acesta conchide în finalul postării sale, nu fără lipsă de umor, că ,,măcar (să) mimăm profesionismul. Vă rog eu….”.
În atari condiții era necesar mai mult de spus. Acești slujbași ai inculturii buhușene, oameni bine proțăpiți pe funcții publice bănoase care-l au în brațe și-n cap pe ,,nu știu”, fac treabă după țeasta lor, nu după regulile artei. Expresia tragi-comică ,,mimarea profesionismului” îi caracterizează al naibii de bine! În fond, de ce ei ar fi mai presus decât cei care ,,mimează democrația” pe votul cetățeanului?
PS: Odată, într-un film românesc, celebrul Mitică Popescu rostea replica rămasă antologică: ,,Fi-i profesionist, ce dracu!” Acum am decăzut la ,,mimarea profesionismului”… Iată că realitatea buhușeană bate filmul.
Foto: Will Smith © MARCA – AP
