Exercițiu de alarmare programat: vor suna alarmele protecției civile

Astăzi, 1 martie, alarmele protecției civile din orașul Buhusi vor suna programat, în jurul orei 10. Ora a fost confirmată de SVSU Buhuși, care mai precizează că ,,scopul acestui exercițiu este pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare.”

Conform ProTV, Raed Arafat a prezentat câteva detalii despre “Săptămâna Protecţiei Civile”, un eveniment organizat de DSU şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care se va derula în ţară în perioada 25 februarie – 4 martie 2023. Exercițiile cuprind mai multe activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv, unde cei interesaţi se pot familiariza cu măsurile şi regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

“Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obişnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi ştim că mâine se va întâmpla ceva. Este obligaţia noastră să facem acest lucru, asta face Protecţia Civilă – pregăteşte populaţia. Asta înseamnă să ai o Protecţie Civilă puternică – să previi, să pregăteşti, să răspunzi corect, să reconstruieşti. Astea sunt cele patru faze extrem de importante”, a declarat Raed Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a punctat faptul că “Săptămâna Protecţiei Civile” are ca principal scop creşterea rezilienţei populaţiei faţă de situaţiile de urgenţă, menţionând că, anul acesta, pentru a marca Ziua Naţională a Protecţiei Civile, pe 28 februarie, şi Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, pe 1 martie, s-a decis organizarea unei săptămâni de evenimente care să permită specialiştilor din domeniu să comunice cu oamenii despre riscuri. În programul “Săptămânii Protecţiei Civile” se regăsesc şi lecţii de prim-ajutor.

Recommended For You