Cu un orgoliu nemăsurat precum broasca din fabula ,,Broasca și boul” a lui LaFontaine, consilierul Cristian Cojocaru a pierdut procesul cu subsemnatul. Nasol pentru el, bine pentru mine. ,,Instața, analizând articolele de presă invocate de reclamant, constată că aceste aspecte privesc judecăți de valoare ale părătului, în calitate de reprezentant al presei din România.”. Este a doua decizie judecătorească care confirmă statutul meu de jurnalist, deși politicienii locali vizați s-au străduit din răsputeri să nu recunoască asta. Acest aspect este cel mai dureros pentru ei, este ca un pumn în bot, pentru că de acum încolo libertatea de exprimare la adresa lor va continua, spre disperarea și frica lor. De ce le-a fost frică, de aceea nu au scăpat! Pentru că acești politruci nu au cultura minimă a democrației, ci doresc ca ei să dicteze și să se prezinte alegătorilor doar așa cum le place lor, fardând realitatea sau trecutul, de prea multe ori neplăcute, pe care le au. Pentru că, vorba unui martor mincinos, ei ,,mimează democrația”!
Domnul cofetar Cojocaru pretinde suma de 100.000 lei ca fiind, zice el, ,,un mijloc de coerciție de natură să prevină proliferarea, în mediul online accesibil publicului, a unor articole de tipul celor deduse prezentei acțiuni”… bla, bla, bla! Aici scapă porumbelul – țelul său este, de fapt, împiedicarea mea ca jurnalist de a scrie adevăruri despre ei, acești ,,politruci nenorociți”, din care face și el parte. Dar instanța nu i-a dat nici măcar un leu și nici o satisfacție pentru orgoliul său umflat cît dirijabilul Hindenburg.
Ca și ,,doctorul” Rezmireș, domnul cofetar a depus drept ,,probe” diploma de inginer, de contabil, de bun creștin și alte distincții. Un teanc de maculatură – asta a fost valoarea lor în fața instanței. Noroc că la judecătorie există hârtie igienică!
Luat la întrebări de subsemnatul, Cristi Cojocaru a precizat instanței că a fost în cunoștință de cauză cu unele abuzuri făptuite de Ionel Turcea și Vasile Zaharia și că ,,a formulat cereri și reclamații”. Nu a precizat ce fel de cereri și unde le-a depus, dar ne putem închipui că este vorba despre aceleași instituții la care făcea referire Ghe. Apostu prin ședinte. Măcar el avea decența să spună lucrurilor pe nume direct, bărbătește, unor golani care făceau cărțile la masa politicii locale. Pe aceeași temă, putem specula că angajarea soției lui Cristi Cojocaru la Spitalul Buhuși poate fi unul dintre rezultatele ,,jocului” său politic. Se poate găsi vreo legătură între votarea subită a proiectelor primarului Zaharia și angajarea nevestei sale la spital? Nu, deși cele două s-au întâmplat în această ordine… ca o coincidență. Dacă coroborăm angajarea asta suspectă cu schimbarea de atitudine, cu îndulcirea tonului politic și metamorfozarea lui Cojocaru în dulăul de pază al primarului, este posibil ca dubiul prezentat mai sus să devină un veritabil adevăr. Dar, momentan, acestea pot fi doar speculații asupra unor întâmplări reale incomplet deslușite și care sunt prezentate drept coincidențe într-un moment pandemic favorabil. Numai că eu n-am crezut niciodată în coincidețele politice.
Cert este că consilierul Cojocaru și-a pierdut inocența de amator de mult timp în favoarea cinismului profesionist, cu care face ,,balet politic” prin ședințe. Iar mulțimea de novici gură-cască care asistă la ședință îl admiră, înghițind în final gălușca. Dar părerea mea rămâne neschimbată: Cojocaru predă ,,lecții de politică” exact ca o învățătoare care se sparge în afaceri. Politicienii ca el au un statut aparte doar pentru că votantii lor sunt niște amatori. Aroganța sa de a-mi subestima inteligența nu a dat roadele scontate de consilier, ci din contră, a primit și o palmă prin decizia jusțitiei .
Aud că, în discuții cu diverse persoane, Cristinel se scremea să le inducă ideea că dânsul e cel mai nevinovat, că el este victima articolelor mele. Săracul de el… el bunul samaritean. Folosind vechea stilistică a lupului cu blană de oaie, maestrul ipocriziei deplânge altora propria vanitate rănită drept lipsă de respect față de propria persoană, argumentând-o ca pe un drept ce i-ar fi fost încălcat public de niște articole sau pamflete. Debordând verbal o lirică irefutabilă, bazată pe fabulații androgine, consilierul m-a ,,prezentat” de-a binelea penal, chiar pușcăriabil. Așa a făcut cu toții, bârfind într-una pe unul sau altul. Pacă lumea nu l-ar cunoaște… și-a bătut gura de pomană. Astfel instanța a hotărât că ,,Articolele publicate, inclusiv cel căruia îi este alăturată o imagine cu reclamantul purtând o perucă și nas specifice unui clovn, reprezintă strict judecăți de valoare care privesc omul politic – reclamantul și modul perceput de locuitorii orasului Buhusi, cu privire la activitatea sa politică și publică, adică un subiect de interes public.”
Purtând masca victimei, Cojocaru s-a pretat până la a întina memoria lui nea Petrică Cojocaru, pomenindu-l într-un loc care nu era despre defunct. Astfel, reclamantul Cojocaru a pretins că părătul (eu) aș fi făcut trimitere, în articolul ilustrat printr-o caricatură a unui elefant dansând cu o farfurie de plăcinte, la tatăl său. Probabil expresia pamfletară ,,focul răzbunării covidice” l-a ars tare la mațe pe domnul consilier. Deși era un pamflet generic, fără referire la domnia sa, onorabil consilier după cum se autopretinde. Cu atât mai puțin la tatăl decedat. Cum se face că, o vreme, Cristi Cojocaru a ,,uitat” că alții, pe care i-a înjurat abitir altădată și acum le duce trena, administrau postări despre iluminatul public cu chestiuni pandemice. Dar proverbul zice că ,,interesul poartă fesul”, iar memoria politicienilor este păstrată funcție de acest aspect. De aici până la caracterul duplicitar nu este decât un singur pas, pe care aleșii îl fac fără bătaie de cap. Iar Cojocaru nu face excepție, ci face regulă din asta. Iar când le caută altora nod în papură pentru că îl dau de gol, iată de unde provine răzbunarea.
Sub imperiul răzbunării, semantica reclamației judecătorești a lui Cojocaru a luat-o razna, asemănînd rudele cu cofetarul Cîrmîz. Oare? Poate el n-a citit că cofetarul Cîrmîz se ocupă de ,,rețete inedite în politică”? Ba da, însă suprapunerea imaginilor și găsirea unui fals motiv prin escamotarea expresiilor atașate imaginii era tocmai o bună portiță de răzbunare. Doar că și aici instanța a constatat că ,,simpla asemănare dintre cele două fotografii nu e de natură să atragă răspunderea delictuală despre care face vorbire reclamantul prin încălcare dreptului la demnitate, imagine, viață privată.” Și uite-așa, instanta i-a ,,reperat” onoarea lui Cojocaru după modelul lui Caragiale.
În final nu pot să nu amintesc un lucru hazliu, pentru că prostia mă face să râd când vine de la oameni care se pretind cu ,,ștaif”. Dr. ing. Rezmires a plagiat (că tot e la modă plagiatul, nu?) articole juridice de pe net ca să-și scrie apelul. A arătat lumii cine este el de fapt: un individ cu multe diplome, dar fără pic de caracter, care a ajuns să plagieze rușinos texte juridice pentru a le înainta unor magistrați de tribunal. După același model, Cojocaru a ,,adaptat” cererea de chemare în judecată, preluată de la Rezmireș, la cazul său. Semnătura sa și expresiile mot-a-mot l-au dat de gol pe consilierul care ține discursuri ,,originale” în ședințe. Fraierii, și-au copiat documentele unul după altul, sperând că mă înfundă. Doar că și-au luat o mare… păcăleală. Ignoranți în literatură și diletanți ca imaginație, ei mi-au pus în mână o ,,armă” pe care o regretă acum, tardiv.
În lumea jurnaliștilor se spune că ,,nu ești cu adevărat jurnalist dacă nu ai la activ câteva procese prin care să fi fost târât”. Dacă acesta este prețul de plată, îl accept bucuros. Dar toate acestea fac deliciul unor articole scrise după un spectacol politic local care, în aparență, este admirabil, dar în esență este deplorabil si costisitor. Judecați dvs. ! Articole care, strânse într-o carte, vor vedea lumina tiparului într-o bună zi pentru a imortaliza chipuri caragialești locale. Iar pentru asta, ei, politicienii-reclamanți, ar trebui să îmi mulțumescă pentru că i-am scos din anonimat. Dar fiind un serviciu gratuit, l-am făcut după regulile jurnalismului și in beneficiul buhușenilor.
După 20 de ani, ajuns la andropauză politică, reeșapatului Cristian Cojocaru i s-a terminat creionul chimic… Iar paginile politicii locale vor trebui scrise de alții mai tineri care, sper eu, să nu mai aibă apucăturile lui. Asta pentru binele buhușenilor.
