Duminica sau sărbătorile importante din calendarul crestin, fie ortodox sau catolic, sunt momente importante pentru fiecare credincios care merge la Sfânta Biserică. Astfel, îmbrăcămintea este (sau ar trebui să fie) un accesoriu mai puțin important, neutru, care să denote decență și adecvare și respect locului frecventat. Slujbele care se țin la cultul ortodox durează in mod tradițional mai mult decât cele catolice, iar oamenii, în majoritate, stau in picioare. In tot acest timp, unii ochi, poate fara să vrea, fug de la icoane sau preot prin alte locuri si văd… iar mintea zboară si judecă ceea ce vede… și de aici până la sminteală nu e decât un pas. Pas care adesea se face pe nesimțite, mintea fugind de la firul slujbei. Și atunci, unii sau alții, bărbați sau femei, spun doar în mintea lor: ,,Uite-o și pe asta, cum a venit îmbrăcată!” sau ,,E dat/dată cu mult parfum!” sau ,,Nici măcar batic nu și-a pus?” sau ,,Se vede tot prin bluza/fusta asta străvezie!”. Iar lista de păreri poate continua după cât se vede în fața ochilorpăcătosului.
Ne punem întrebarea firească: cum ne îmbrăcăm pentru a merge la Biserică?
La biserică credincioșii nu au uniforme – deci oamenii vin îmbrăcați după cum doresc, după cum cred de cuviință. Însă există o minimă etichetă de bun simț pe care credinciosul de rând ar trebui să o respecte. Ideal ar fi ,,simplu și curat”! Se spune că prima regulă pe care trebuie să o respecți este să pui accent pe modestie. Biserica nu este locul în care trebuie să atragi atenția asupra ta prin haine extravagante. Nu trebuie neapărat să te îmbraci în negru, dar evită culorile țipătoare.
În biserică trebuie să luăm aminte că suntem egali înaintea lui Dumnezeu şi că la El diferenţa doar după ,,haina” sufletului. Străveziul hainelor, arătarea formelor, strălucirea, fardul, luxul sau opulența nu sunt tocmai binevenite în Casa Domnului. Decența este cuvântul cel mai potrivit. Ceea ce se observă îndeobște este că persoanele în etate se îmbracă adesea sobru. Culoarea negru sau gri închis este culoarea hainelor lor. Baticul nu lipsește majorității femeilor vârstnice. Unele din femeile mai tinere neglijează, voit sau nu, folosirea unor haine adecvate. Ele pot folosi pălăria în locul baticului sau pantalonii în locul fustei (vezi prima imagine).
Sfântul Apostol Pavel spune că: „Bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără de șovăire. Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoaba din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit cu aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu” (I Timotei, 2, 8-10). În vorbele sale nu găsimprecizări despre purtarea fustelor sau a pantalonilor de către femei în Biserică (vezi foto). Dar un text vechi testamentar și un canon din secolul al IV-lea: Deutronom 22, 5, spune: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti. Căci, oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu”; Canonul 13 Gangra – „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema”.
Conform tradiției românești, dincolo de argumentele istorice, purtarea fustei la biserică a devenit o practică respectată, un obicei. Să ne gândim la cât de frumos este costumul popular românesc! Cată decență și cât bun gust găsim în portul bunicilor noastre. Catrința, apoi fusta și rochia au fost asociate în conștiința creștină cu eleganța, dar și cu decența necesară participării la dumnezeiasca Liturghie. Femeii îi stă bine în fustă și mai bine îi stă în fustă – la biserică!
Poate de aceea, la intrarea în majoritatea dintre mănăstirile românești, găsim un afiș care ne îndeamnă spre discreție, decență și bunăcuviință. Spre exemplu, pe poarta mănăstirii Bistrița (de lângă Piatra Neamț) găsim un afiș cu îndemnuri și o poză care ne arată cum ar trebui să se îmbrace credincioșii care vin să se roage la icoana Sfintei Ana (vezi fotografia alăturată).
Unele mănăstiri sunt mai stricte, ca de exemplu mănăstirile Agapia și Văratec. A intra în pantaloni scurți sau femeile în pantaloni sau fuste scurte este un adevărat sacrilegiu și deci e interzis. Pentru cine nu știe, la intrare, vizitatorii primesc niste ,,fuste” din pânză care se leagă în jurul brâului pentru a acoperi goliciunea picioarelor. Este și aceasta o lecție de cuviință pe care nu trebuie să o uităm.
Nu mai departe de noi, mănăstirea Runc – mănăstire de călugări – prevede reguli similare de acces pentru vestimentația vizitatorilor sau credincioșilor.
Însă bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, fie că o facem în bisericile din localitatea nostră, fie la vechile mănăstiri, nu ține de niciun element pământesc. Ceea ce rămîne definitoriu este că cea mai importantă este rugăciunea și comuniunea cu Dumnezeu.
Partea a doua va prezenta explicațiile preoților în această privință.
Sursa citatelor: Doxologia