Va merge #Voievod ca candidat la alegeri? (I)

Odata cu venirea PSD la guvernarea țării, mulți buhușeni și-au pus întrebarea dacă va merge #Voievod ca candidat la alegeri.

După primul an al alegerilor trecute (2020-21), Dan Teslariu, actualul viceprimar, avea tot mai multe gânduri și speranțe că va fi primar. Poate că speranța asta i-a dat aripi, ca în reclama Red Bull, făcându-l să fie așa de zelos în îndeplinirea sarcinilor. ,,Balena cea mare” i-a apărut la îngustul său orizont precum Fata Morgana. Iar vicele, ca un matelot obedient, s-a crezut deja în poziția unui vânător iscusit de balene. Însă cu timpul și-a dat seama că numai oportunismul, obediența și zeloșitatea nu ajung pentru a înșfăca fotoliul de edil. Poate că și astea au întărit poziția lui #Voievod.

În aceste condiții și noi ne punem întrebarea dacă va merge #Voievod ca candidat la alegeri. Pentru că, deși nu se vorbește deschis, chestiunea există și nu este lăsată la întâmplare sau doar în voia alegătorului.

Există o carte a lui Arthur Schopenhauer numită ,,Arta de a avea întotdeauna dreptate”. În aceată carte, filosoful descrie cum să faci ca să ai mereu dreptate, iar la final trage o concluzie. Cel care vrea să aibă mereu dreptate este un ticălos. De ce? pentru că, de fapt, acela nu vrea să ajungă la adevăr (în disputele din planul cunoașterii) și nici nu vrea să rezolve o problemă (pentru disputele în planul practic). Individul în cauză nu caută o soluție, ci vrea să aibă mereu dreptate. Schopenhauer arată că individul, având acest scop dominant față de ceilalți, se zbate și se luptă pentru a asta. De aici până la mistificarea realității, a filtrării faptelor și argumentelor pentru ,,a cădea în picioare” ca pisica (citește ,,a avea mereu dreptate”) nu mai este decât un pas. Pas care este făcut fără șovăire. Să aibă EL mereu dreptate. Consecințele sunt că acest tip de om devine neproductiv – nu va vrea să-i ajute pe cei din jur cu nimic, decât să le impună dreptatea sa. Pe de altă parte, individul rămâne singur. Pentru că dreptatea taie, nu unește precum pacea. Dreptatea demolează câteodată, nu construiește precum binele. Nichita Stănescu scria odată că un om ,,când are dreptate e un om singur”.

La întrebarea dacă va merge #Voievod ca candidat la alegerile viitoare vom răspunde în partea a doua. Până atunci, citim din clasici, la umbra unui nuc bătrân.

Recommended For You

One Comment to “Va merge #Voievod ca candidat la alegeri? (I)”

Comments are closed.