Ajutorul preoților pentru bătrânii buhușeni (II)

Asa cum scriam in prima parte, ajutorul preotilor buhuseni pentru batranii nostri continua. Iata ca aceasta actiune programata cu binecuvantarea IPS Ioachim se concretizeaza cu fapte crestinesti simple, pornite din inima. Prin grija părintelui paroh Vasile Cozma, o nouă etapă a proiectului social destinat persoanelor vârstnice a avut loc zilele acestea cu sprijinul preotilor din parohia Sf. Nicolae.

Au fost vizitati mai multi batrani din cuprinsul parohiei, mai ales cei singuri si cu probleme de sanatate. In contextul socio-economic actual nefavorabil varstnicilor, acestia sunt victime ale nepasarii sau neimplicarii noastre, ca societate prea grabita. Multe din familiile altadata traditionale, cu copii, adulti si batrani, sunt acum doar cu copii si adulti, … in cel mai fericit caz. Batranii nostri, lasati singuri la casele lor sau in azile, isi traiesc viata asa cum pot. Tocmai de aceea actiunea social-filantropia a bisericii are rolul de a atenua efectele noului stil de viata. Iar preotii cu har sunt cei investiti cu increderea de a aduce lumina bucuriei in casele batranilor nostri.

,,Lipsurile sunt multe, problemele financiare destul de mari, problemele de sănătate și în cele mai multe cazuri lipsa familiei (copiilor, nepoților), plecată în străinătate, acutizează întristarea, neputința și dorul celor rămași acasă singuri. Pentru acest motiv Biserica, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și în Parohia Sf. Nicolae – Buhuși vine în sprijinul celor care au contribuit la dezvoltarea noastră, spirituală, intelectuală și morală, ca recunoștință permanentă pentru dragostea, dăruirea și modelul de viață transmis tinerelor generații.” preciza pr. Razvan Radu zilele trecute, dupa terminarea unei alte serii de vizite. Vizitele preotului Sorin Munteanu au continuat, alaturi de voluntarii inscrisi in program.

,,Preoții sunt cei care au puterea de a săvârși lucrarea pastoral-misionară, lumea învestindu-i cu răspunderea și misiunea de a crea legături sociale între cre­din­cioșii tineri, sănătoși și cei bătrâni și încer­cați. Orice lucrare care îl are pe aproapele nostru ca subiect principal are mereu sprijinul lui Dumnezeu. Din nefericire, astăzi, sunt foarte mulți bătrâni care trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, sim­țin­du-se cumva inutili acesteia sau, mai mult, traumatizați de propria îmbătrânire, ajungând chiar la deznădejde. Preoții parohiei Sf. Nicolae  implicați în această  legătură de îndrumare spirituală, fie a unui vârstnic bolnav sau nu numai, conștientizează ce moștenire poartă în ei, cu ce pleacă pe acest drum, cât contează vocația, cât și efortul continuu și susținut de a te îmbogăți sufletește pentru ca, la rândul tău, să îi îmbogățești pe ceilalți.” spune pr. Razvan Radu in comunicatul Protopopiatului Bacau.

Foto: preot Sorin Munteanu/Buhusi

Recommended For You