În hotărîrea Tribunalului Bacău la procesul deschis de fostul viceprimar Rezmireș Daniel contra subsemnatului se arată că acesta este ,,nefodat”. Detaliile juridice nu-și au rostul atât timp cât concluzia e clară: Daniel #Ledman s-a făcut de râs și la Tribunalul Bacău! Pesemne că nu i-a ajuns că a pierdut la Judecătoria Buhuși.
Sutele de pagini, trase la xeroxul primăriei de către doctorul arogant, au constituit maculatură pentru judecătorii speței. Rezmireș a avut avocat și eu nu: cu toate acestea a pierdut apelul lamentabil și fără putință de tăgadă.
Inginerul cu doctorat lucrat în Franța, (cred că-i făcut pe bune) a devenit acum un mediocru funcționar public care se joacă ,,de-a justiția”. Important de remarcat este că, în ,,inocența” sa, reclamantul Rezmireș și-a încropit singur cererea de apel. El a copiat pasaje întregi din articole juridice, fără citarea sursei și fără ghilimele, și le-a aruncat sub nasul judecătorilor experimentați ai Tribunalului. Expresiile juridice laborioase mi-au dat imediat de gândit, iar răspunsul l-am aflat găsind revistele juridice de pe internet din care copiase. Știam că #Ledman, inginerul mecanic, acum functionar la biroul agricol care întocmește documente de specialitate electrică, căpătase un viciu oneros pentru un intelectual: copierea/plagierea documentelor. Orgoliul de-a fi și ,,doctor în științe juridice” a fost bomboana pe coliva sa de intelectual, dovedindu-se a fi un ratat. Vorbele fostului director Apostu ,,faci breasla inginerilor de râs!” i-au fost adresate lui ca viceprimar… ce bine-a zis.
Nu-mi rămâne decăt să-l compătimesc pe acest individ care nu-și cunoaște lungul nasului. Păcat că studiile sale nu sunt dublate de un caracter pe măsură. ,,Dă-i omului puterea și vezi cine este!” zice o vorbă. Funcția de viceprimar i-a ridicat imoralul dincolo de bun simț. Dar i l-a coborât Tribunalul la locul cuvenit! Omul și-a stricat buna educație primită de-acasă atunci când s-a alăturat șleahtei de politicieni locali. Dorința de parvenire politică a fost mai importantă decât cei 7 ani de-acasă… ,,Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.” spune altă vorbă din bătrâni. În căutarea unei satisfacții publice pe la tribunal, lui Daniel nu-i rămâne decât satisfacția scurtă în baia privată. Poate așa va crede că are forțe noi pentru ,,recurs”… Zero șanse după două meciuri pierdute!
În final, procedând precum broasca din fabula lui Gheorghe Asachi, a primit ce-a meritat: îngâmfarea i s-a tot umflat… pîn-a crăpat!
Pentru toti politicienii amatori de-a târâi jurnaliștii în ,,joaca de-a justitia”, redam un citat din Hotararea Tribunalului Bacau: ,,Analizand afirmatiile pretinse de apelantul reclamant (Rezmires, n.red.) ca fiind denigratoare, instanta retine ca acestea nu depasesc nivelul aproape general al discutiilor, dezbaterilor politice din Romania, fie ca acestea au loc in mass-media, pe retelele de socializare sau uneori chiar in Parlament”.
,,Instanta retine ca in cazul politicienilor, prin vointa proprie, viata privata este mai limitata decat a unui individ oarecare. CEDO a retinut in mod constant ca politicianul este si el indreptatit la protectia reputaiei sale, chiar si cand actioneaza in calitate oficiala, dar cerinta acestei protectii trebuie cantarita in raport cu interesul dezbaterii libere a chestiunilor politice. In speta predomina importanta subiectului dezbatut, astfel incat chiar folosirea unor expresii ,,colorate”, care sa atraga atentia in mod special asupra subiectului in dezbatere, de natura a avea un impact asupra cititorului mediu, nu vor fi considerate ca depasind limitele libertatii de exprimare.”
,,Fiind o persoana care ocupa o functie publica, reclamantul (Rezmires Daniel, n.red.) este expus inevitabil si constient unui control al faptelor/gesturilor sale din partea cetatenilor si trebuie sa aiba o mai mare toleranta in aceasta privinta. Avand in vedere aceste aspecte, tribunalul retine ca intimatul parat (Pascaluta Iulian, n.red.) si-a exercitat dreptul la libera exprimare in conditiile art. 75 CC, astfel incat in mod judicios a fost respinsa actiunea, in considerarea lipsei caracterului ilicit al faptei. Pentru aceste considerente, in temeiul art. 480 CPC va respinge apelul, ca NEFONDAT.”