Ceferiștii fac grevă de avertisment

Vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 şi 9:00, circulaţia trenurilor va fi oprită din cauza unei greve de avertisment făcută de sindicatul din CFR Calatori SA , membri ai Blocul Național Sindical (BNS). CFR Călători  continuă să vândă bilete la trenuri cu plecare vineri, 15 sept., între orele 7.00 și 9.00.

,,Sindicatele din sistemul feroviar au precizat că motivele care au dus la decizia de a declanşa greva de avertisment sunt: neîncheierea contractului colectiv de muncă, din cauza lipsei bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2023; aplicarea prevederilor Legii 195/2020 şi respectarea ierarhizării salariale corespunzătoare atribuţiilor, responsabilităţilor şi calificărilor specifice fiecărei funcţii; asigurarea condiţiilor de muncă şi a echipamentului individual de protecţie şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare a sistemului feroviar.”, scrie G4media.

Potrivit BNS, scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care includ lipsa contractelor colective de muncă, remuneraţii inadecvate în raport cu responsabilităţile şi calitatea muncii depuse de lucrătorii din domeniu, precum şi subfinanţarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului, sub incidenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Dumitru Costin despre greva de la CFR și ingerințele conducerii companiei

”Pentru această grevă de avertisment am întreprins toate demersurile legale în vederea respectării legii. Toți liderii noștri sindicali au făcut eforturi și continuă să facă eforturi pentru a reduce impactul acestei greve asupra călătorilor. În acest sens, pe parcursul acestor zile, încercăm să aducem la cunoștința clienților CFR că circulația trenurilor va fi oprită în intervalul menționat. Concret, greviștii au pus afișe în gări cu aceste informații. Ce face conducerea CFR Infrastructură? Constat cu indignare că liderii companiei continuă să aiba un comportament extrem de agresiv la adresa greviștilor, amestecându-se nemotivat și nedorit în manifestarea sindicală, cerându-le angajaților CFR să înlăturile informările din gări cu privire la greva de avertisment”, a declarat Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.

Informarea companiei CFR Calatori SA:

Referitor la greva feroviară ce a fost anunțată doar în spațiul public pentru data de 15.09.2023, în intervalul orar 07:00-09:00, de către un sindicat feroviar, CFR Călători face următoarele precizări:

  • Greva feroviară a fost anunțată doar în spațiul public de către un sindicat feroviar și privește salariații CNCF CFR SA.
  • Salariații CFR Călători nu participă la această grevă.
  • Conform informațiilor din spațiul public, această grevă feroviară este una de avertisment și ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari.
  • În cazul în care greva de avertisment va avea loc, călătorii de la trenurile afectate își pot valorifica drepturile lor privind restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau partial conform Regulamentului de transport pe calea ferată din România, în vigoare.
  • Detalii despre condițiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern/ Renunțarea la călătorie –  https://www.cfrcalatori.ro/renuntarea-la-calatorie-restituiri/

Comunicat CNCF CFR SA:

Urmare adreselor oficiale primite din partea FEDERAȚIEI NAȚIONALE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL VAGOANE și a ALIANȚEI SINDICALE A FEDERAȚIILOR DRUM DE FIER – ELCATEL, prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA informează că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.

Pentru informații referitoare la modificările din graficul de circulație al trenurilor, pentru data de 15 septembrie 2023, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători – www.cfrcalatori.ro, precum și cele ale Operatorilor Privați de Transport Feroviar de Călători.

Recommended For You