De ce familia Teslaru a primit ordinul arhiepiscopal ,,Melchisedec Ștefănescu”?

Cu ocazia sfințirii așezământului social filantropic „Sfântului Preot Mărturisitor Ioan din Galeș” și a capelei mortuare cu hramul „Învierea Domnului” din parohia Siliștea I, familia Ioan si Maria Teslaru din Buhuși a primit ordinul episcopal ,,Melchisedec Ștefănescu”. În semn de prețuire pentru activitatea pe care o desfășoară în parohie și pentru coordonarea exemplară a lucrărilor, preotul paroh a primit Crucea Țării de Jos, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru preoți. IPS Ioachim a decernat cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru mireni în semn de apreciere pentru contribuția adusă parohiei unde sunt enoriași cei doi buni creștini, Ioan si Maria Teslaru. Arhiepiscopul a spus: ,,Astăzi considerăm un eveniment, un popas duhovnicesc, o sărbătoare, o filă istorică pe care o semnăm în mod spiritual, fie cu semnătura nostră, fie cu semnătura de rugăciune. Ne-am rugat împreună ca Dumnezeu să țină sub acoperământul său cel sfânt această biserică, pe credincioșii ei, pe preotul său, pe cei care iubesc podoaba casei lui Dumnezeu.

Tot cu această ocazie, primarul comunei Români, Ciobanu Manole, a decernat familiei Teslaru ,,Diploma de recunoștință” pentru calitatea lor de ctitori. Se știe că Parohia Siliștea I face parte administrativ din comuna Români. Primarul comunei a spus: ,,Parteneriatul dintre biserică, cetățeni, autoritatea publică locală, duce la astfel de momente înălțătoare. Cu acest prilej, în calitate de primar, doresc să ofer două diplome de recunoștință: preotului paroh Ioan George Purcariu, dar și familiei Cristi și Maria Teslaru, în calitate de ctitori.

Începând cu anul 2018, la inițiativa preotului paroh George Purcariu, vechea sală de prăznuire a fost restaurată în totalitate, fiind transformată într-un Centru social-filantropic. Ulterior, în  cursul anului 2022, din dorința și prin implicarea materială a familiei Ioan și Maria Teslaru, clădirii i s-a mai adăugat un corp format din 3 încăperi, dotat cu toate cele de trebuință depunerii celor adormiți în perioada premergătoare înmormântării. Valoarea totală a lucrărilor executate prin grija fam. Teslaru este de aprox. 80.000 euro. După sfințirea așezămintelor parohiale, Înaltpreasfințitul Ioachim a săvârșit rânduiala Parastasului la mormântul tatălui domnului Ioan Teslaru, trecut de curând la cele veșnice. La finalul slujbei, preotul paroh George Purcariu a mulțumit părintelui Arhiepiscop Ioachim pentru grija părintească pe care o arată de fiecare dată față de credincioșii acestei parohii și a evidențiat importanța pe care o are implicarea credincioșilor în lucrările parohiei, apreciind efortul consistent pe care familia Teslaru Ioan și Maria l-au făcut prin această ctitorire.

Reamintim că în anul 2014, Ioan Teslaru a primit din partea IPS Ioachim Crucea Moldavă, cu ocazia Sfințirii Bisericii Sf. Nicolae, la 28 sept. Preotul George Purcariu spune că parohia pe care o păstorește este întinsă și pe orașul Buhuși, jud. Bacău. Familia buhușeană, îndeosebi dna Maria Teslaru, (soția omului de afaceri Ioan Teslaru, n.red.), s-a implicat in construcția capelei mortuare a parohiei.

Pentru a afla detalii despre contribuția familiei Teslaru la edificarea capelei sfințite sâmbătă, 21 octombrie 2023, am discutat cu preotul George Purcariu, parohul bisericii cu hramul „Sf. Treime” din Siliștea I.

Preot George Purcariu: Parohia noastră are și 60 de familii din orașul Buhuși, de pe strada Orbic, printre care si familia Teslaru. Ei sun enoriașii parohiei nostre din partea de Orbic. Parohia este puțin mai innedită, are oameni din două județe. Sunt 120 de familii din județul Neamț și vreo 60-70 din județul Bacău. Familia Teslaru și-a dorit să ne ajute cu capela. Și noi, ca parohie, le-am oferit în dar, posibilitatea de a-și contrui un loc de veci în curtea bisericii nostre, cu aprobare de la Episcopie. Tatăl domnului Teslaru este înmormântat în curtea bisericii, în condițiile în care în curtea bisericii nu este cimitir. Adică, în afară de doi preoți care sunt înmormântați în curte, nu mai nimeni, doar mormântul familiei Teslaru.
Iulian Păscăluță, reporter: Puteți să îmi spuneți suma cu care au contribuit dumnealor?
Pr. Purcariu: Valoarea investiției de acolo, în decursul anilor, pentru că ei ne tot ajută și sponsorizează de ani de zile, este undeva la 80.000 de euro… ceva de genul acesta.
Reporter: Este o sumă apreciabilă…
Pr. Purcariu: Da, în condițiile în care noi avem 200 de familii de toate… S-a strâns mai mult decât în cei 9 ani de când sunt eu aici. Dânșii sunt persoane care nu doresc nici un fel de publicitate. Ei au primit sâmbăta aceasta (distincția, n.red.) ca urmare a cererii mele către Arhiepiscopiei Romanului, cu scrisoare de recomandare, pentru ca familia Ioan și Maria, cum sunt ei din botez, să primească cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei noastre, Ordinul Mechisedec Ștefănescu, clasa I.

Reporter: Poate știți că, în anul 2014, Ioan Teslaru a primit din partea Arhiepiscopiei și Crucea Moldavă, cu ocazia Sfințirii Bisericii Sf. Nicolae.
Pr. Purcariu: În 2014, la Sfințirea Bisericii Sf. Nicolae din Buhuși, moment la care am participat și eu că eram hirotonit de o lună, dl. Teslaru a primit Crucea Moldavă, care este cea mai inaltă distincție a Mitropoliei Moldovei. Oricare dintre cele patru arhiepiscopii, dacă au oameni care au făcut ceva notabil și doresc să-i răsplătescă, face un dosar care se aprobă în cadrul Consiliului Mitropolitan. Iar distincția primită de dl. Teslaru acum – ordinul episcopal ,,Melchisedec Ștefănescu” – se acordă în cadrul Adunării Eparhiale. Acolo a fost sfințire de biserică, aici e sfințire de capelă, adică nu se compară investiția de la sfințire cu ce a fost aici.
Reporter: Este foarte bine venită această precizare. Dvs, ca preot, sunteți mulțumit de implicarea familiei și de tot ce s-a realizat până acum?
Pr. Purcariu: Familia Teslaru ne-a ajutat într-un mod în care nimeni altcineva nu ar fi putut să o facă. Colaborarea mea a fost cu dna Maria, în mod deosebit, pentru că dl. Cristi este prins cu mai multe treburi decât soția.  Cât privește lucrurile care s-au făcut la noi trebuie să luați în considerare că eu am vorbit cu dna Maria cel puțin o dată la trei zile în ultimul an de zile încoace. Proiectul a fost început inițial în 2020, iar acum este terminat întrutotul. Ideea de a ne construi și de a ne ajuta comunitatea cu capelă este de vreo trei ani, propunerea.
Reporter: Dacă spuneți că ați început în 2020, probabil că pandemia a fost cea care…
Pr. Purcariu: A fost pandemia, au fost probleme de organizare, s-au amânat lucrările, când s-a putut construi nu mai era disponibilă firma cu care  discutasem inițial… și tot așa.
Reporter: Cu voia dvs. am să vă citez cu colaborarea pe care ați avut-o și vă felicit pentru ceea ce faceți, deși nu vă cunosc personal.
Pr. Purcariu: Mulțumesc. Doamne ajută și sărătate!

 

 

 

 

 

Recommended For You