Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, cu prilejul programului cultural-religios derulat în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Țârdeni, părintele protopop misionar Vasile Cozma a expus una din definițiile Bisericii care în mod tainic se regăsește pusă în fapt la Parohia Țârdeni:
„Biserica este comuniunea de viață și iubire a oamenilor cu Dumnezeu prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt și iată că în Parohia Țârdeni se desăvârșește întru totul valoarea acestei definiții a Bisericii. Aici este într-adevăr viață și iubire. Viață în sensul că Biserica trăiește și este vie, iubire în sensul că oamenii sunt, iată, iubitori și împreună lucrători pentru binele și folosul Bisericii. Înaltpreasfinția Voastră ați binevoit să veniți în această parohie pentru a sfinți lucrările atât de frumoase pe care părintele Andrei le-a făcut într-un timp atât de scurt, deși zi de zi lucrați cu timp și fără timp în ogorul și via Bisericii, iar pentru aceasta Vă mulțumim.”
Evenimentul a debutat cu întâmpinarea icoanei Maicii Domnului „Ierusalimitissa”, adusă de la Parohia Măgura, pentru ca mai apoi să fie săvârșită slujba Vecerniei de către un sobor de preoți, sub protia părintelui protoiereu de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche, precizeaza parintele Ravan Dimitrie Radu.
Foto: EPRB