Pastila de dimineață (II): broaștele înghițite de aleșii noștri

Se spune că politicienii înghit, de bună voie și în fiecare dimineață, câte o broască. Acest obicei ar proveni din dorința lor de a trece ,,fără grețuri” peste toate greutățile survenite în cursul zilei. Mă gândesc la primarul și consilierii noștri câte broaște au înghițit până acum. Mai ales primarul. Merg pe stradă și vezi stadiul lucrărilor care ori stagnează, ori sunt uitate cu anii. Banii se tot scutrg, dar cu ce folos? Cetățenii plătesc, nu-i așa? taxe și impozite. ,,Domnii cei aleși” n-au nici o greață, deja au halit broasca pe stomacul gol.
A doua zi trec prin piața aia inaltă, unde vânturile bat din toate părțile pe puținii producători locali. Câștigul acestora se duce, inevitabil, pe medicamente sau, în cel mai bun caz, pe vin fiert. Primarul n-are nici o greață, că deja a înghițit una mică de dimineață.
Azi se împlinesc 168 de ani de la ,,dezrobirea romilor”. Noroc de Prefectura Bacău că organizează la sala mică a Casei de Cultură, ora 11, o manifestare dedicată comunității numeroase de țigani. Cât despre aleșii noștri, ei votează programe sociale fără care nu sunt puse în practică. Doar banii ,,dispar” la rectificarea bugetară.
Și nimeni n-are nici o greață: broasca și-a făcut efectul.
Acestea fiind spuse, mă grăbesc să înghit și eu măcar un picior de batracian pentru a putea scrie în continuare despre politicienii care înghit broaștele pe nemestecate. Despre cum varsă politicienii locali, spre noi, tot felul de ,,gogoși”, altă dată.

Recommended For You