Comasarea alegerilor locale cu europarlamentare (I): anunțul Coaliției PSD-PNL

Comasarea alegerilor locale cu europarlamentare a fost decisa de liderii PSD, Marcel Ciolacu, si PNL, Ionel Ciuca. Anuntul s-a făcut ieri, 21 februarie, intr-o conferinta de presa la Bucuresti. Alegerile locale vor fi comasate cu cele europaralamentare pe 9 iunie 2024, iar PSD și PNL vor candida la europarlamentare pe liste comune. Alianța electorală PSD-PNL urmează să fie înregistrată la Tribunal. Motivele acestei decizii ar fi, spun ipocrit guvernantii, rezultatele sondajului Avangarde.

Rezultatul sondajului care arata urmatoarele date:

PSD și PNL au decis comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale pe baza unui sondaj Avangarde, potrivit căruia 53% dintre români își doresc această comasare. Sondajul a fost realizat pe 19 și 20 februarie. 53% dintre respindenții sondajului Avangarde au răspuns cu Da la întrebarea „Dumneavoastră personal sunteți de acord ca alegerile europarlamentare să fie comasate cu alegerile locale?”, arată datele sondajului.  35% au fost împotriva comasării, iar 12% nu au avut nicio opinie sau nu au răspuns.

De asemenea, respondenții au fost întrebați dacă „Viitorul Guvern al României care se va forma după alegerile generale ar trebui să fie alcătuit din partide care împreună să asigure majoritatea constituțională și stabilitate politică?”. Răspunsurile au fost 66% Da, 21% NU, iar 13% nu au avut nicio opinie sau nu au răspuns.

Sondajul Avangarde a fost realizat la comanda PSD și PNL, pe 19 și 20 februarie, prin metoda CATI (interviu telefonic), pe un eșantion de 950 de subiecți și are o eroare maximă de eșantionare, la un nivel  încredere de 95%, de +/- 3,1%. 

 

 

 

 

 

Sondajul Avangarde a fost realizat la comanda PSD și PNL, pe 19 și 20 februarie, prin metoda CATI interviu    telefonic), pe un eșantion de 950 de subiecți și are o eroare maximă de eșantionare, la un nivel  încredere de 95%, de +/- 3,1%. 

Ciucă: „S-a ținut cont de interesul cetățenilor”. Ciolacu: „Un vot în plus pentru democrație”.

Liderii coaliției au stabilit și calendarul alegerilor din acest an. Concret, alegerile europarlamentare și locale vor avea loc pe 9 iunie, alegerile prezidențiale au fost devansate pentru septembrie, primul tur pe 8 septembrie și al doilea tur pe 22 septembrie, iar alegerile parlamentare au fost programate pentru 8 decembrie.

Întrebat de ce PNL a decis să se dezică de varianta votată în toamna anului trecut, când liberalii au stabilit să meargă singuri în alegeri, fără PSD, Nicolae Ciucă a răspuns: „În noiembrie, la Sinaia, pe baza evaluărilor de la vremea respectivă, am asumat că vom merge în alegeri prin noi înșine”, iar motto-ul „Prin noi înșine” a rămas valabil „și ne reprezintă și astăzi”.

Mihai Tudose: „Mai mult de 60% dintre români doresc comasarea alegerilor, iar o majoritate și mai covârșitoare susține continuitatea guvernării, stabilitatea și coerența în politica internă și externă. După turbulențele din ultimii ani din România, este evident că oamenii s-au săturat de schimbări bruște, de guverne instabile și de politici fluctuante”(conform jurnalul.ro).

Rareș Bogdan a concluzionat afirmând că „este absolut normal, fiind vorba de două partide democratice, cele mai mari din România, să ascultăm opiniile colegilor noștri. Ieri, la Bruxelles, am discutat și am prezentat proiectele pentru România, expunând importanța țării noastre în contextul european. Am avut discuții și cu liderul grupului popular european, Manfred Weber. Am înțeles cu toții seriozitatea responsabilității Guvernului României într-un context regional extrem de complicat, având în vedere situația din Ucraina. România este un stat cheie în această regiune, iar prioritatea noastră, atât pentru noi cât și pentru Europa, este să continuăm guvernarea într-un mod coerent și responsabil, aducând prosperitate românilor și stabilitate în țară” (conform jurnalul.ro).

Recommended For You

One Comment to “Comasarea alegerilor locale cu europarlamentare (I): anunțul Coaliției PSD-PNL”

Comments are closed.