„Lumea Ilustrată” era un almanah interbelic românesc plin de informaţii şi sfaturi interesante. Într-o ediţie din anul 1934 a fost publicat „Codul bunei neveste”, doldora cu poveţe adunate de la femei căsătorite. Lecţii despre viaţa de cuplu învăţate din propria experiență erau menite să facă mariajul trainic şi bărbatul fericit. Deci, în final, și femeia era fericită. Evident, unele sfaturi din acest almanah par astăzi a fi demodate. Reprezentantele organizaţiilor feministe ar putea să se facă foc şi pară la citirea lor, la fel cum ar putea sa pară si urora dintre soțiile adepte acestui curent modernist. Insă unele îndrumări îşi păstrează şi azi valabilitatea,dincolo de maniera umoristică în care sunt redate. Iar o femeie deșteaptă știe să citească și să înțeleagă printre rânduri. Pentru că, nu-i așa?, nu cred că bunicile noastre erau proaste pentru că știau să își păstreze casa și familia intacte. Ceea ce astăzi nu se mai realizează și nici nu este la baza tinerelor cupluri de familii tradiționale (bărbat-femeie, nu altcumva!)
,,Sutele de neveste dau sfaturi unei logodnice” scrie in textul almanahului. Cu toate că sfaturile erau date femeilor, bărbatul era în centrul atenției. Și nu degeaba, nu fără folosul… soției. Pentru că în ziua de azi e cu totul altfel, veți zice unele dintre împătimitele egalitarismului dintre sexe.
Iată câteva reguli de care nevasta trebuia să ţină cont în 1934 ca să se asigure că bărbatului îi va sta gândul la familie şi nu va fi tentat de alte distracţii:
1. Panseul „Îţi vede rochia … dar nu şi sufletul“, anunţa câteva sfaturi referitoare la modul în care o bună nevastă trebuia să se îngrijească de felul în care se prezenta în faţa soţului:
„Îmbracă-te, pe cât posibil, în fiecare zi altfel. Chiar dacă garderoba ta nu e bogată, pune-ţi măcar mai des alt guler, altă panglică, alt cordon sau altă fundă.“
„Nu purta în casă ceea ce ţi se pare că-ţi stă rău când ieşi în oraş. „
„Dacă-ţi dai cu vre-o cremă pe obraz şi nas, să nu te vadă decât oglinda. “
„Mai toţi bărbaţii au o aversiune de neînvins împotriva ciorapilor cari nu sunt bine întinşi pe picior.“
„Nu făcea gargară în faţa lui!„
2. La capitolul „Vorba multă, sărăcia omului“, nevestele erau sfătuite să-şi ţină în frâu pofta de a vorbi mult şi fără sens:
„Nu-i vorbi niciodată de pasta de dinţi şi de ras… sau, în orice caz, abia după prima ceaşcă de cafea“
„Nu-ţi turbura niciodată soţul când se rade. Pentru bărbaţi rasul, îmbrăcatul şi celelalte analoage, constitue un act sacru, în decursul căruia nu-i place să-i pălăvrăgeşti. Chiar şi bărbaţii cei mai joviali sunt dimineaţa refractari vorbei.“
„Când îi se serveşte cafeaua, vezi să nu-i lipsească nimic, mai ales scrumiera s’o aibă cât mai la îndemână.“
„Nu-l turbura când îşi citeşte gazeta.“
„Deprinde-te să-l asculţi, când îţi povesteşte ceva, chiar dacă nu te interesează.“
„Nu-l sâcăi prea mult cu întrebări, fiindcă ori îţi va vorbi el singur, ori nu vrea să vorbească.“
„Cum i-ai prins obiceiurile şi dorinţele sale favorite, îndeplineşte-i-le, dar fără lux de vorbe.“
„Nu vorbi prea mult şi amănunţit de prietenii săi, dar nici să ascunzi existenţa lor.“
3. Pentru că repetiţia este mama învăţăturii, editorii almanahului aiu găsit de cuviinţă să scrie cu majuscule, de trei ori la rând, îndemnul „ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI! ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI! ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI!“, îndrumare urmată de alte câteva perle de înţelepciune adunate de la soţii cu experienţă:
„Nu găti numai pentru „el“… ci pentru „voi“.“
„Nu-l desgusta de mâncările lui favorite.“
„Nu-i îngădui să se desguste de mâncările tale favorite.“
4. Bineînţeles, o bună nevastă era responsabilă de instaurarea unei atmosfere relaxate şi vesele în familie, după cum anunţa capitolul „Buna ta dispoziţie e recrearea lui“
„Nu-l sâcăi prea mult! Improvizează distracţii în casă, mai ales atunci când voi sunteţi singurii voştri mosafiri. Nu costă mai nimic şi sunt întotdeauna prilej de clipe fericite în căsnicie.“
„Fii întotdeauna cu douăzeci şi cinci la sută mai veselă decât ai motive să fii şi arată-te şi faţă de el tot aşa de dispusă cum obişnuieşti să fii în societate.“
„Învaţă-te să te schimbi. El îţi va fi infinit recunoscător dacă va găsi la tine mereu ceva nou.“
,,Dă-i, cel puţin, odată pe săptămână impresia că e burlac. Lasă-l să iasă singur şi nu-l întreba unde se duce. După aceea, el îţi va povesti singur.”
„Dacă are vreo pasiune inofensivă, fie că e filatelist, fie că joacă tennis, sau are mania de a „prinde” la radio diferite posturi, nu i-o lua în deşert ; dimpotrivă, cântă-i în strună. Cel mai practic e să ai şi tu o pasiune : aceasta animă convorbirea.“
„În diferitele conflicte, nu-ţi umili niciodată bărbatul, amintindu-i „Ce-ai dat“ sau „sacrificat“ pentru dânsul.“
„Nu-i face niciodată scandal când îţi spovedeşte o greşeală. Nu obţii cu aceasta decât ca să nu-ţi mai povestească cea următoare.“
,,Nu te indispune când găseşte câte un merit altei femei. Mai bine însemneaz’o pentru tine. De obicei, e privitor la ceva ce-ţi lipseşte ţie.”
„Fii cât mai rar bolnavă!“
5. Sfaturile privitoare le viaţa sentimentală erau precedate de avertismentul „Prudenţă în… consumul de desmierdări“, iar îndrumările din acest capitol probabil că le oferi o temă de gândire şi femeilor măritate din ziua de azi:
„Nu-l întreba dacă te iubeşte.“
„Să nu vezi într’însul pe „bărbatul cel mai rău”, când eşti supărată.“
„Pentru orice bărbat adevărat, slujba deţine locul dintâi… iubirea e secundară.“
„Pentru orice femeie adevărată, iubirea e locul dintâi… slujba (sau profesiunea) e secundară. În momentele grele, să te gândeşti întotdeauna la aceasta!“
„Nu intra în noua familie cu surle şi fanfare.“
„Nu-ţi îngriji bărbatul astfel ca el s’o observe. Scuteşte-l de miile tale poveţi.“
„Nu prea îi place să-l îndrumeze altcineva.“
„Nu dărui bărbatului tău cravate!“
6. Sub deviza „Tratament inteligent este jumătate îmblânzire“, doamnele erau sfătuite cum să-şi ţină bărbaţii în frâu oferindu-le impresia că ei sunt şefii:
„Când bărbatul tău şi-a şi pus pălăria şi pardesiul şi e gata de plecare, nu-l mai opri cu socoteli, ca şi cum s’ar fi întors acum acasă.“
„Vorbeşte-i foarte rar de bani. Numai faptul că trebue să câştige bani îi umple destul capul, aşa că nu vrea să i se mai pomenească despre ei.“
„Dacă vrei să obţii ceva, apelează la mândria sau vanitatea sa. Vei recolta aproape întotdeauna succes.“
„Îngăduie bărbatului tău să aibă măcar odată altă părere asupra unor chestiuni ce ţi se par fundamentale. Nu trebue numaidecât să vezi într’aceasta un conflict casnic ireparabil.“
„Nu-l sili să aibă legături strânse cu familiile pe cari le frecventezi tu.“
,,Nu-i înjura rudele, fiindcă, de sigur, nici ale tale nu sunt mai bune.”
„Fii amabilă cu prietenii lui!“
„Nu-i îngădui să-ţi facă daruri (nici mici, nici mari), ci alege-le împreună cu el, mai ales când susţine că „nu se pricepe singur”.“
„Lasă-l să vorbească şi spune întotdeauna „da”… căci după aceea tot faci ce vrei tu.“
„Evită surprizele!“
„Nu-i lăsa lui în sarcină treburile pur gospodăreşti, ca de pildă plata chiriei, etc., fiindcă, altfel, se va întâmpla să-ţi trântească într’o zi: „Aici eu trebue să fac totul!”
„Aibi despre prietenii şi rudele lui o părere bună… nu e nevoie, pentru asta, să-i iubeşti cu înflăcărare.“
Divorțul, o raritate în perioada interbelică
În perioada interbelică, certificatul de divorț se numea „Certificat de despărțenie”, iar motivele care duceau la separarea soților erau, mai mult sau mai puțin, la fel ca în prezent. În acele timpuri, statutul femeii era diferit față de cel al bărbatului. Drept urmare, dacă soțul părăsea căminul conjugal, soția trebuia să-şi aştepte bărbatul timp de 5 ani. Dacă în această perioadă, soţul nu îi trimitea niciun ban, nicio scrisoare, femeia era îndreptățită să înainteze cererea de despărţire. Situația era diferită dacă lucrurile stăteau invers, fiindcă soţul putea cere separarea după o perioadă de doar un an sau doi de absenţă a soției.
