Casele arse din Colonia Bistritei vor fi reparate integral

Săracii năpăstuiți a căror case au fost distruse de incendiul din 3 martie a.c. vor fi despăgubiți de statul român. Astfel, Consiliul Județean Bacău a aprobat azi suma de 365.000 pentru reparatia integrală. Cu fondurile alocate se vor demara lucrările pentru refacerea acestor locuințe. Oamenii aflați în necaz își vor recăpăta căminul cât mai curând, sustin autoritățile.
Intr-un comunicat al Consiliului Judetean Bacau se spune ca ,,Această situație de urgență necesită sprijin din partea Consiliului Județean. Drept urmare, în ședința extraordinară de astăzi, domnul președinte Valentin Ivancea a propus consilierilor județeni spre aprobare acordarea unui ajutor financiar, din fondul de rezervă, către orașul Buhuși, pentru refacerea integrală a acestei clădiri.”
Reamintim ca la data producerii incendiului au fost sinistrate 37 de persoane, dintre care 19 copii și o persoană cu handicap, și s-au distrus peste 300 mp de acoperisuri si imobil. Din tot imobilul au mai ramas inn picioare doar zidurile inegrite. Inregistrarea cu incediu care a devastat casele se poate vedea aici.
Acolo locuiesc in marea lor majoritate rromi/tigani. Pe de altă parte, PSD a făcut o alianță politică pentru alegerile din 2024 cu Partida Romilor Pro-Europa, despre care am scris aici (octombrie 2023), aici (febr.2024) si aici (febr.2024). De aceea, speram ca autoritatile locale si judetene, (PSD) sa nu profite electoral de pe urma necazului acestor oameni in sensul ca ajutorul oferit sa fie conditionat electoral.

Recommended For You