,,Aici este ceea ce economiști numesc iluzia banilor, money illusion – omul needucat de pe stradă crede că dacă va avea mai mulți bani în buzunar va fi mai bogat, ceea ce este fals dacă inflația merge în paralel sau mai rapid decât emisiunea de bani. În perioada Sound Money, oamenii știau foarte clar că nu devii mai bogat dacă primești bani necorelați cu productivitatea muncii. Până la urmă, productivitatea muncii este cea care îți dă dreptul să speri să ai mai mulți bani. Dacă productivitatea ta scade și tu primești mai mulți bani, nu devii mai bogat, devii mai sărac. Fiindcă va veni inflația și ți-i va mânca. Dar politicienii mizează pe această necunoaștere a economiei de către publicul larg, pe această iluzie a banilor. E clar documentată de toți economiștii. Este un instrument de a manipula masele zicându-le: „Vă mai dăm niște bani”. Masele zic: „Ura, trăiască!”, nu se gândesc: „Dar avem o productivitate mai mare care să justifice acei bani?”. Niciunul nu se gândește la așa o chestie. De aici, tot lanțul slăbiciunilor despre care vorbim: populism, pericole la adresa democrației.” (Valentin LAZEA pentru AndreeaROSCA).
Tot Valentin Lazea spunea in 2019 ca ,,elitele prădătoare au favorizat o societate bazată pe modelul extractiv şi un stat despotic şi ineficient, este de părere Valentin Lazea, economist-şef la Banca Naţională a României (BNR), care consideră că drama României provine dintr-o triplă sursă: partidele de stânga, deşi au favorizat un stat puternic, au căutat să slăbească pe orice cale societatea civilă; partidele de dreapta, deşi au sprijinit societatea civilă, nu au înţeles (şi nu înţeleg în continuare) importanţa unui stat puternic; societatea civilă are “handicapuri culturale” majore.
Intr-o conversație cu Andreea Rosca, despre cum s-a schimbat viziunea oamenilor despre crize, datorie, impozite, muncă, bunăstarea, satisfacție personală sau consum și marile evenimente și curente care au determinat aceste schimbări, s-au desprins noua idei principale, redate mai jos.
Idei principale
- Ultimii 150 de ani au fost o bătălie continuă între concepția kantianistă și cea utilitaristă. În prima, importante sunt principiile mari care guvernează Universul – adevărul, binele, frumusețea –, iar valoarea vieții unui om este intrinsecă și trebuie respectată ca atare. Cea de-a doua spune că important este ceea ce ne este util și nu contează că în căutarea satisfacției personale neglijăm viețile sau dorințele altora. Terenul câștigat de utilitarism în acești 150 de ani se vede și prin profitul urmărit cu orice cost, cu costul distrugerii planetei sau al înnebunirii lumii după produse de care nu au neapărat nevoie.
- Trei epoci – trei moralități. Înainte de epoca consumeristă, pe care am trăit-o în ultimii peste 50 de ani, au mai existat și alte moduri de a gândi și de a ne raporta la lume. Din 1873 până în 1914, am traversat perioada moralității burgheze, aflată sub mottourile: „Datoriile se plătesc întotdeauna” și „Atât profiturile, cât și pierderile rămân private”, nu se socializează. Perioada moralității preponderent proletare, 1914-1971, a stat sub mottourile: „Scopul scuză mijloacele” și „Pe termen lung, toți suntem morți” – cu alte cuvinte, ce ne interesează termenul lung? În perioada moralității consumeriste, 1971-2022, am fost învățați că „Totul ni se cuvine”, „Consumați, consumați, consumați pe datorie” și „Socializarea pierderilor cu privatizarea câștigurilor” fiind alte două mottouri care au caracterizat acești ani.
- Onorarea datoriilor la toate nivelurile a fost miezul economic al moralității burgheze. Individul care nu-și plătea datoriile mergea la închisoarea datornicilor, unde presta munci în contrapartidă până plătea tot ce datora. Firmele erau sub așa-numitul regim de unlimited liability, răspundere totală, care însemna că proprietarii răspundeau în solidar, inclusiv cu averea lor. Puteau să-și piardă banii, casa și, la limită, chiar și libertatea, dacă firma dădea faliment. Era o perioadă în care oamenii nu numai că acceptau, dar trăiau cu ideea că au mai multe obligații decât îndreptățiri.
- Să te întinzi cât ți-e plapuma. Până în Primul Război Mondial toată atenția politicilor macroeconomice era îndreptată spre satisfacerea echilibrului extern al unei țări. Un stat trebuia să trăiască în acord cu mijloacele sale, în așa fel încât balanța sa externă, și de cont de capital, și de cont curent să fie cât mai aproape de echilibru. Dacă exportai mai puțin, pierdeai rezervă de aur, trebuia să-ți depreciezi moneda și îți scădeau salariile până când recâștigai competitivitate. Dacă exportai mai mult, ți se reîmplinea rezerva de aur și reveneai. Focalizarea era pe menținerea acestui echilibru.
- Generația care a făcut datoriile trebuie să le plătească, să nu le arunce pe umerii generațiilor viitoare. În timpul perioadei burgheze, statele dezvoltate nu concepeau să aibă datorii, excepția fiind timpurile de război, când își creșteau datoriile. Odată războiul terminat, se făceau toate eforturile ca să aibă o reducere a acestora. Țările sărace nu puteau să se îndatoreze pentru că riscau să fie ocupate de armatele statelor creditoare, în contul datoriilor neachitate. De cealaltă parte, în perioada consumeristă, câștigurile sunt privatizate, iar pierderile socializate – fiind aruncate pe umerii bugetului, adică a publicului larg.
- Politicile de sus în jos sunt tot mai rare și tot mai puține. În democrații din ce în ce mai imperfecte și din ce în ce mai populiste, agenda este dată de publicul needucat ce vine cu cerințe asupra politicienilor, care se grăbesc să le satisfacă. Ca să ai instituții care să modeleze de sus în jos comportamentul, trebuie să ai, pe de o parte, un public educat care să accepte această educare de sus în jos și, de cealaltă parte, niște oameni de stat care să nu dea publicului absolut tot ceea ce cere.
- The tax-making/state-making nexus sau cum taxarea progresivă poate crea solidaritate națională. În timp de război, ceea ce coagulează o națiune este că și bogații, și săracii își varsă sângele pe câmpul de luptă la fel – the war-making/state-making nexus. În timpuri de pace, asta se întâmplă atunci când bogații plătesc mai mult decât proporțional, deci plătesc impozit progresiv. Nu există coagulant mai mare pentru o națiune.
- Efectul Flynn, de la extaz la agonie. După Primul Război Mondial, averile fiind distruse și dispărând aristocrația, orice tânăr care voia să promoveze în viață trebuia să muncească. Ca să nu muncească în fabrici sau în mine trebuia să învețe. Efectul Flynn arată că între 1905 și 1990 coeficientul IQ de inteligență a crescut global, în continuu. După 1990, e în scădere an de an, în toată lumea. Educația și meritocrația nu mai sunt valorizate. Banii sunt prea mulți, se găsesc peste tot. Avem o inversare a valorilor. Toate nulitățile ajung să se laude că pot să câștige bani ușor, devenind repere și argumente în ochii generațiilor tinere, pentru a crede că nu mai e nevoie de muncă și de educație.
- Ce vine după 2022 este un model pe care va trebui să-l descoperim. China, Indonezia, India ne vor obliga să descoperim acel model. Dacă noi, cu capul nostru, nu vom fi capabili să-l descoperim, ni-l vor descoperi ei. Acolo nu prevalează mentalitatea „Mie mi se cuvine tot”. Indiferent că la indicațiile partidului sau la indicațiile părinților, elevii tocesc pe rupte, învață de le vine rău. Cei care la noi trag mâța de coadă au în partea cealaltă niște competitori cărora le e foame, care învață, care pun burta pe carte. Dacă cei de aici nu se vor trezi, vor veni niște oameni hotărâți, din lumea a treia, cu mai multă știință de carte, și ne vor zice: „Ascultați la ce vă zicem noi!”.
Despre Valentin Lazea: Valentin Lazea este, din 1999, economist șef al Băncii Naționale a României. A studiat în Marea Britanie, în Italia și în Statele Unite. A fost, până în 2021, președinte al think tank-ului Centrul Român de Politici Economice și, până în 2015, a condus, din poziția de președinte, Consiliul de Administrație al societății de plăți electronice Transfond. Este autorul cărții „O istorie morală a politicilor monetare și fiscale”. O carte despre cum valorile societății și ale fiecăruia dintre noi au influențat evoluția economiei în ultimii 150 de ani și au fost, la rândul lor influențate. Politicile monetare și fiscale, spune Valentin Lazea, sunt o reflectare a mentalităților epocii.
