Începerea competiției politice a determinat competitorii să își caute lăudători. Lăudătorii, fie că sunt de profesie, fie că sunt de conjunctură, profită din plin de acestă ocazie. Lăudătorii, fie că o fac remunerat, așa cum cunoaștem caz concret în urbea noastră, fie că o fac benevol și naiv, încalcă un principiu elementar: politicienii, (dar și funcționarii publici) oricare ar fi, nu trebuie lăudați. Pentru că pentru a face treburile obștești au fost aleși și sunt plătiți. La fel și candidații, unii dintre ei vor deveni aleși. Dar lăudătorii de profesie, căci despre unul dintre ei este vorba, uită sau nu cunosc acest aspect. Cu atât mai mult cu cât este deconectat total de la viața urbei noastre, trăind euforic, melancolic și (cred că și) financiar din laudele aduse celebrităților adevărate din metropola de pe Dâmbovița. Deci nu văd rostul de a te implica acum, în prag de campanie electorală. Asta mai ales în condițiile în care de peste 10 ani de zile lăudătorul nostru nu a suflat o vorbă despre orașul Buhusi, nici de bine, nici de rău.
A lăuda acum niscaiva candidați politici de duzină, oportuniști sadea, a căror istorie și activitate nici nu o cunoaște, este o imprudență impardonabilă care depășește cu mult gafa și nu poate fi trecută cu vederea. Asta deoarece rolul acestor texte inoportune, apărute subit în peisajul local din depărtări necunoscute votanților, este tocmai de a dilua inconsistețele candidaților, dar și de a înfrumuseta ceea ce localnicii cunosc prea bine. Cu alte cuvinte, lăudătorul nostru vrea să facă din rahat bici și mai vrea să și pocnească. Altă comparație mai nimerită n-am găsit. Dar noroc că buhușenii, oameni simpli, nu pot fi prostiți cu vorbe meșteșugite. În cazul de față adevărul pare frumos din depărtare, dar concitadinii mei îl văd zilnic de aproape și nu-i tocmai roz. Și acest aspect este uitat de scribul plecat de pe aceste meleaguri pentru a flutura vorbele meșteșugite pe lângă adevăratele valori culturale.
Cu o scriitură încâlcită, stufoasă, plină de epitete și metafore al căror înțeles nu este nici pe departe facil alegătorului buhușean, lăudătorul nostru plecat de ani de zile în Capitală dovedește că zugrăvește iluzoriu pe o tencuială coșcovită, care pare frumoasă de la depărtare. Pentru domnia sa, devenit subit sămănător de cuvinte prea prețioase pentru personaje politice anoste, totul pare frumos la malul Bistriței. Lăudătorul nostru alternează între ipostaze contrarii: când laudă caracterul unor oameni pe care-i știe din copilărie, când se dezbară de ei la modul total, lasându-i pe cont propriu. Asta pentru a-și lăsa o portiță de scăpare dacă candidatul nu este tocmai ok. Asemenea tertipuri scriitoricești mă duc cu gândul la tertipurile candidaților care acced la funcții publice. Pot, de asemenea, să te întreb de ce îi lauzi acum, pentru ca ulterior să critici pe alesul devenit infatuat și arogant? Căci asta rezultă dintre rândurile critice adresate politicienilor cei mari.
Iată de ce mirarea mea sporește, căci decorația primită de acest domn de la însăși Majestatea Sa în 2020 (Medalia Regală pentru Loialitate, n.red.) nu cadrează nici pe departe cu textele publice laudative la adresa lui Doru Vinca si Gheorgh Butuc. ,,Eu slujesc celor cumsecade și niciodată celorlalți” îmi spuneați în scrisoarea din august anul trecut, accentuînd că ,,eu nu am acceptat și nu aș fi acceptat nici sub tortură să fiu condus politic de către cineva.” În opinia mea, prin aceste laude de precampanie electorală, tocmai v-ați călcat crezul și nu aș vrea să cred că ați devenit ,,pasionat de răcnitul stradal”, tipic politicienilor populiști.
Toate acestea mi se par acum, in aprilie 2024, prea absurde si de neînțeles, cu cât in același august 2023 imi scriați că ,,Nu sunt buhușean de obârșie, nici nu cred că m-ar fi satisfăcut să fiu. E multă zarvă aici, multă luptă absurdă și ieșită din țâțâni pentru laptele dulce de la țâța politică.” Da, v-am crezut până am văzut laudele adresate celor doi candidați. Dacă ați fi făcut-o anul trecut sau acum doi ani, când nimeni nu pomenea de candidaturi politice, era cu totul altceva. Și atunci, domnule Zgeran* de ce vă mînjiți pana scriitoricească cu laude nepotrivite pentru unii care nu merită? Sau poate că, în opinia dvs, cei lăudați merită? Și când întreb asta o fac pentru ca dvs. să vedeți cele două aspecte ale problemei: binele public (al alegătorului care este zăpăcit de oferta tot mai deplorabilă de candidați de conjunctură) și binele amicului lăudat de dvs. Din nefericire, dvs. ați ales binele amicilor dvs. într-un moment nu tocmai bun. Ca scriitor, aveți tot dreptul să fiți subiectiv, fie și explicit. Dar ca jurnalist nu – de aceea am atras atenția la pendularea dvs. între laude și critici. Dar, cu îngăduința care mă caracterizează, cred că acestea sunt doar scăpări minore ale unui om cerebral. Da, pot admite că mai și greșim, dacă aceste scăpări sunt singulare și irepetabile. Până la proxima probă contrarie!
*Replica celui pe care l-am derajat mi s-a dat aici. Furibund, râios, spumegând în laudele deșarte petru propriul hoit, pe care și-l fotografiază în diverse ipostaze, cu diverse personalități cu care nu are nici în clin, nici în mânecă.
