Comunicat ANAF: depunerea situațiilor financiare anuale pentru firme

Termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale pentru firme este 29 mai, lucru anunțat atât de Ministerul Finanțelor cât și ANAF.

„Pentru aplicarea în anul fiscal 2024 a sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, referirea la situațiile financiare anuale privește doar persoanele juridice române care nu au depus situațiile financiare corespunzătoare exercițiului financiar al anului 2022 și/sau cele corespunzătoare anilor anteriori anului 2022”, arata ANAF într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, pentru exercițiul financiar al anului 2023, potrivit art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea contabilitații nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completarile ulterioare, persoanele juridice române depun un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitațile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar.

„Termenul prevazut mai sus este aplicabil tuturor entitaților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil, conform Legii contabilitații, nefiind instituită o derogare de la acest termen pentru exercițiul financiar al anului 2023”, precizeaza instituția.

Fotografie pentru exemplificare

Recommended For You