Calendarul ortodox are 16 noi sfinți canonizați, printre care Ilie Cleopa si Arsenie Boca

În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu această ocazie, printre hotărârile luate este și cea care se referă la aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români. Aceşti sfinţi sunt:

  1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
  2. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
  3. Părintele Constantin Sârbucu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
  4. Părintele protosinghel Arsenie Bocacu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
  5. Părintele Ilie Lăcătușucu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
  6. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  7. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  8. Părintele arhimandrit Dometie Manolachecu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
  9. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
  10. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
  11. Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
  12. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
  13. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
  14. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
  15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
  16. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

În cuvântul de deschidere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre procesul de canonizare și de analiză a dosarelor propuse și a explicat anumite chestiuni de ordin logistic. Acesta a spus:

„Este foarte important să cinstim în mod deosebit pe acești mărturisitori și duhovnici din timpurile prigoanei comuniste din timpul vremurilor grele ale secolului al douăzecilea”, a afirmat Patriarhul României. Despre reprezenările sfinților propuși, Preafericirea Sa a explicat faptul că „icoana nu este o simplă fotografie, căruia îi pui un cerc de lumină în jurul capului. Este o prelucrare, o vedere duhovnicească a sfântului, care a trăit pe pământ, dar acum se află în lumina Împărăției Preasfintei Treimi în ceruri”.

„Este important nu doar să canonizăm mulți sfinți, ci să fie și pregătite cu multă grijă sinaxarul, troparul, condacul și icoana”, a precizat Preafericitul Daniel. „Deoarece, când se spune «canonizare» în limba română, aceasta vine din limba greacă și înseamnă nu recunoașterea sfințeniei, cum simplu se gândește acum în teologia greacă contemporană, ci «canonizare» înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă”.

Imagini cu icoanele sfintilor canonizati sunt aici.

 

Comunicat Biroul de presa Basilica.

Recommended For You