Constat, a nu știu cât-a vară, că acest anotimp aduce multă plictiseală prin târgul nostru prăfos. A trecut și campania electorală, unde, unii au ,,mimat democrația”, deși au cumpărat voturi cu sacul. Tot atunci, taberele de mincinoși politici s-au acuzat unii pe alții, ipocrit, pentru ca apoi să se reunească la șpriț. Paradigma târgului nostru este că aleșii au furat ani buni împreună, iar votanții au fost puși să aleagă între hoți. Dar nu toți candidații sunt așa, să ne înțelegem: au mai apărut și novici inocenți pe listele politice. La fel s-au mimat și lucrările de șantier pe diverse străzi, pentru ca, mai apoi, muncitorii să dispară din peisajul citadin și să lase utilajele de izbeliște. Până la toamnă, la iarnă sau naiba știe când. Ședințele de consiliu local se desfășoară cu număr de consilieri la un minim istoric: unii și-au dat demisia, alții nu mai vin deloc, câțiva au dosare de incompatibilitate care așteaptă rezultatul cu sufletul la gură. Doar unul singur, cu ceva ,,stuchit la furcă”, dar elevat, își bate gura de pomană prin ședințe în fata netrebnicilor care îl ascultă plictisiți.
Pe străzi, căldură, lentoare, oameni plictisiți. În arșița verii nu mai trece nici o mașină care să măture strada. Căci de udat nici nu poate fi vorba. Acțiuni culturale zero. Tocmai acum când festivalurile de muzică, de poezie sau teatru, de film sau culinare, sunt în toi, în tot locul din România. Nu mai departe, Piatra Neamț, ,,Vacanțele Muzicale” au deja o tradiție de jumate de secol. La noi, doar hoția, minciuna și trădarea, fie politică sau cetățenească, mai are asemenea tradiție. Nimeni dintre aleși nu-și bate capul să schimbe ceva nici dacă le pică ceva la buzunar. Ei, aleșii ipocriți, vor zice că-s ,,fete mari”, dar toată lumea știe că se fură ca-n codru. Doar dacă te uiți la prețurile practicate îți dai seama. Cei care au ajuns acum să înghită pastile Viagra cu pumnul, pentru a mai se perpetua ,,pseudo-viril-politic” încă un mandat ca aleși locali, fac un mare deserviciu comunității nostre. Dar conștiința lor (care?) este doar la nivelul piciorului broaștei, exact cât este și viziunea lor politică pentru modernizare a urbei. Stilul mioritic de ,,omorâre a baciului moldovan” are, din păcate, rădăcini prea adânci în subconștientul hoardelor de mișei care ajung să ne conducă. Asta deoarece voi nu vă implicați. Iar când o faceți deveniți ca ,,ei”.
Am zugrăvit un tablou ponosit al unui târg de provincie moldovenească a verii anului 2024. Amin!