Biserica creștin – ortodoxă sărbătorește la 21 mai pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei care au recunoscut credința creștină și au pus-o în drepturile firești, această zi având și semnificații aparte și în calendarul popular. Pentru meritele dobândite în propășirea creștinismului, împăratul Constantin și mama sa, Elena, au fost trecuți în rândul sfinților de către biserică și serbați la 21 mai. Calendarul popular consemnează acest praznic bisericesc sub numele de Constandin sau Constantin Graur, o zi anume a păsărilor de pădure, care acum la 21 mai își învață puii să zboare. Ziua era ținută înainte și pentru ca păsările de pădure (în special graurii) să nu strice recoltele și tot data zilei era socotită ca fiind limita când se mai putea semăna porumbul, meiul și ovăzul.
Sărbătoarea ,,Constandinului” se încadra în societatea tradițională zilelor cu rituri apotropaice, de apărare a culturilor de forțele potrivnice din natură, precum și celor prin care se invoca ploaia în caz de nevoie, fiind în credința populară o importantă punte întinsă către miezul verii (Sânzienele).
Bicliografie: Camilar, Mihai – „Calendarul popular bucovineanˮ, Suceava, Ed. Mușatinii, 2012