,,Dumnezeiasca Liturghie nu este altceva decât înălțarea omului la cer” – IPS Teofan
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a slujit la Mănăstirea Neamț de Înălțarea Domnului, cu ocazia hramului vechii așezări monahale. Au liturghisit împreună cu el PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, clericii mănăstirii și alți invitați.
Programul liturgic din ziua hramului a debutat cu slujba de sfinţire a apei, oficiată de cei trei ierarhi la agheasmatarul din faţa mănăstirii. La slujba de sfințire a apei a fost scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, considerată a fi cea mai veche și mai frumoasă din România.
A urmat Sfânta Liturghie la altarul exterior al mănăstirii. În cuvântul rostit la final, Mitropolitul Teofan a spus că „Biserica ne cheamă nu doar să ne amintim despre ceva care s-a petrecut în istorie, ci, prin participarea noastră la Sfânta Liturghie, în duh și în adevăr, noi suntem prezenți la Înălțarea Domnului la Cer”.
„Ce dar mai mare poate primi omul, decât ca lângă casa lui, la biserica parohială, sau la o mănăstire precum aceasta, când se săvârșește Taina Sfintei Liturghii, în interiorul ei așezându-se duhovnicește, să se împlinească și în viața lui Taina Întrupării, Taina Răstignirii, Taina Învierii, Taina Înălțării Domnului Hristos?”.
„Dumnezeiasca Liturghie nu este altceva decât înălțarea omului la cer, ascultând împreună cu preotul cuvântul «Sus să avem inimile!». Să ne dăruiască așadar Dumnezeu putere ca, ori de câte ori participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, să înțelegem că pătrundem în istoria mântuirii de la Adam până la Hristos, de la Hristos până în zilele noastre, pregustând chiar și veșnicia”, a spus IPS Teofan.
Părintele Mitropolit Teofan i-a hirotesit în duhovnic pe părintele protosinghel Dionisie Dăscălescu de la Schitul Vovidenia-Neamț și pe părintele ieromonah Nectarie Chiriță de la Schitul Cărbuna-Neamț. La final, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, a mulţumit tuturor celor care au înfrumuseţat cu prezenţa lor şi în acest an sărbătoarea hramului. Numeroși credincioși au mers de Înălțare la Mănăstirea Neamț unde au avut ocazia să aducă cinstire icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și moaștelor Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi ale Sfântului Necunoscut.
Tudorel RUSU/Doxologia.ro – © Fotografii de Bogdan Bulgasiu si Octavian Sarbu