Educație și comunicare sub vremuri virtuale

Sub acest titlul, astăzi, la orele 17, va avea loc dezbaterea organizata de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania (UZPR) filiala Bacau. Gazde vor fi Universitatea ,,George Bacovia” Bacau, care pune la dispoziție amfiteatrul B2. Invitații dezbaterii sunt istoricul Mircea Platon si profesorul Arthur Suciu. Cu această ocazie se vor lansa volumele celor doi autori și anume:

  • Mircea Platon – volumul ,,Descolarizarea României” și
  • Arthur Suciu – ,,Pierdut între medii” și ,,Cel care așteaptă”.

Se anunță dezbateri de idei, pe probleme foarte actuale, provenite în viața reală din această pandemie. Moderatorul întâlnirii va fi Cornel Cepariu, președintele UZPR filiala Bacau. Vor fi prezenți majoritatea jurnaliștilor băcăuani, de la toate publicațiile.

Despre cei doi invitați puteți citi succint, câteva detalii, mai jos:

Mircea Platon s-a născut la 23 iunie 1974 în Iaşi. Studii primare, gimnaziale, liceale şi universitare în oraşul natal. În prezent este doctorand în istorie la Ohio State University at Columbus. A colaborat la majoritatea publicaţiilor culturale din ţară. In prezent este redactor șef la revista de cultură ,,Convorbiri Literare” din Iași. Acesta a criticat de curand viziunea Ministerului Invatamantului, afirmand ca ,,romanii vor fi antrenati sa devina imigranti in propria limba”.  Un interviu cu Mircea platon poate fi citi aici.

Arthur Suciu (n. 1974, la Suceava) este lector universitar la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Este doctor în științe ale comunicării, cu o teză despre raportul dintre discursul literar și cel politic – ”Discursul autonom. Strategii de comunicare”, Editura Institutul European, 2013. A mai publicat ”Pierdut între medii”, Editura Pro Universitaria, 2020, și ”Drumul către viața privată. Interpretări ale discursului politic postcomunist”, Editura Institutul European, 2020. A publicat mai multe articole în reviste științifice. Este licențiat în filosofie. Cărțile de factură literară – „Contribuții la apocalipsă” (2008) și „Fericirea în vid” (2012) – au, ca și romanul „În gaură” (2016), un pronunțat caracter existențial.

Recommended For You

Leave a Reply