Ion Rațiu scria, în agenda sa, despre ziua de joi, 14 iunie 1990:
“Mă găsesc în România. Tipografia mea a fost distrusă. Sediile partidelor la fel. A dastardly act (un act abominabil) am zis. Negarea democrației. Eu i-am declarat lui Iliescu că-l voi susține în toate acțiunile care vor promova democrația în România, dar că voi denunța ceea ce o neagă. Am terminat cred cu vorbele. Am devenit refugiat ca să lupt împotriva totalitarismului de dreapta. Am continuat sã lupt împotriva totalitarismului de stânga. Voi continua să lupt pentru democrație cât voi trăi.”
La 31 de ani de la aceste evenimente abominabile, memoria noastră este vie. Iar unii dintre cei care au trăit acele momente, precum Ion Rațiu, fiind supuși pericolului de a fi linșați, nu mai sunt printre noi. De aceea, avem datoria morală și patriotică de-a continua lupta cu neocomuniștii ascunși sub mantia democrației cu ,,față umană”, dar bine conectați la resursele financiare ale României. Fie că sunt la București, la Bacău sau la Buhuși, aceste viperele ,,moștenitoarea ale securității” fac un râu imens țării, trăgându-ne înapoi spre est, spre mentalități nu tocmai democratice.
Ion Rațiu a fost și rămâne un model de om, cu principii solide, care ar fi trebuit folosite în anii 90. Am fi fost ajunși departe acum. Dar cine să înțeleagă dintre cei care conduc destine, pentru care adulația și lingușeala la conducătorii politici este la ordinea zilei în detrimentul Adevărului..?
