Luni, 14 iunie 2021, la Ateneul Român, în cadrul celei de a șaptea ediții a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, au fost premiați asistenții sociali care s-au remarcat în anul 2019 cu rezultate deosebite, dar și personalitățile care au susținut profesia de asistent social și s-au implicat activ în plan social. Seara de Gală a fost una de execepție datorită gazdei Andreea Marin, Ambasador al Excelenței în Asistență Socială, care prezintă evenimentul încă de la prima ediție. Loredana şi Agurida Band au făcut un show extraordinar ce a ridicat publicul în picioare.
In cadrul ceremoniei de premiere, buhușeanul Cristian Mareș a primit premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale.
Alți câștigători ai Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială ediția a VII-a sunt:
Premiul Asistentul Social al anului 2019: Diana-Elena Lungu (Neamţ)
Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului: Iuliana-Marinela Popescu (Dolj)
Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi: Aurora-Mariana Ciurea (Dolj)
Premiul pentru asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate: Ana-Maria Tuinea (Ilfov)
Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost: Alina-Marinela Munteanu (Vrancea)
Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu: Veronica Stîngescu (Argeş)
Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi: Marina-Crina Mureşanu (Bucureşti)
Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale – economie socială: Mirela-Mihaela Molnar (Satu Mare)
Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare: Vasilica Cîrlugea (Dolj)
Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor asociate infecției cu HIV, consumului de droguri și exploatării sexuale: Florica Niculaie (Constanța)
Premiul pentru jurnalism: Vlad-Ovidiu Cioacă (Monitorul de Oltenia, Craiova)
Premiul politicianul anului: Marius-Constantin Budăi, Deputat PSD, fost Ministru al Muncii
Premiul instituţia anului: Direcţia de Asistenţă Socială Piatra Neamţ
Premiul personalitatea anului 2019 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială: Lector Univ. Dr. Viorica-Cristina Cormoş (Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava)
Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social: Claudia Torje Cabinet individual de asistență socială (Bihor)
Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale: Cristian Dima (DGASPC Vâlcea)
Premiul pentru cea mai activă sucursală CNASR: Sucursala CNASR Prahova.
Deși acest fapt este cunoscut la nivelul Spitalului ,,prof.dr. Eduard Apetrei” Buhuși, al cărui salariat este, nu este menționat nicăieri.
Foto: Cristian Mareș/Facebook