Învățători, diriginți: se interzice colectarea datelor despre părinții elevilor

Locul de muncă, ocupația sau profesia părinților nu vor mai fi cerute de profesorii diriginți și de învățători și nici nu vor mai fi trecute în catalogul clasei, anunță Ministerul Educației. Profesorii diriginți și învățătorii nu-i vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție au sau ce meserie, se arată în informarea nr. 128RS/26.08.2021 trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare și directorii școlilor.

Concret, ministerul anunță că „începând cu anul școlar 2021 – 2020, profesorii diriginți și învățătorii nu vor solicita, colecta și prelucra informații cu privire la locul de muncă, ocupația sau profesia părinților/reprezentanților legali ai elevilor”, potrivit documentului respectiv.

Cei doi secretari de stat care semnează actul, Radu Szekely și Sorin Ion, precizează în informare că „respectând prevederile GDPR și prevederile Legii nr. 180 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE, în fila corespunzătoare a catalogului școlar, vor rămâne necompletate rubricile dedicate locului de muncă al părinților, dacă aceste rubrici sunt prevăzute.

Această solicitare vine în sprijinul asigurări echității și egalității de șanse, indiferent de contextul social și de statutul socio-economic al familiei”, precizează documentul.

„Până la actualizarea actelor de studiu, profesorii diriginți și învățători vor completa doar rubricile referitoare la adresa și numărul de contact al părinților reprezentanților legali ai elevilor”, încheie informarea citată.

(foto: Mediafax/ Octav Ganea)

Cum comentează cadrele didactice si părinții acest aspect?

  • O doamnă diriginte spune:,, Sunt diriginte de 4 ani și niciodată nu am cerut astfel de detalii. Nici nu este rubrică la finalul catalogului și nici nu îmi pasă de ocupația părinților.”
  • Necunoscut: ,,Doamne fereste, cum veti stii acum pe care elev puteti sa-l jigniti si pe care sa-l favorizati?”
  • Alt profesor comentează: ,,Ministerul nu știe ca aceste informații nu se mai trec în cataloage de mulți ani?Profesioniști ,nu glumă!”
  • Mina: ,,Dacă profesiile părinților dispar din catalog, nu ar trebui să dispară din fișa ce descrie fiecare elev care poate fi educat și ajutat, indiferent din ce mediu provine, fie că are nevoie de atenție individualizată pentru a progresa de la un nivel minim, fie pentru a i se oferi o atenție specifică elevilor performanți. Nu poți elimina datele elementare ce sunt un punct de plecare pentru orice evaluare și program serios de lucru în educație. Practic, orice profesor ar trebui să cunoască fiecare elev împreună cu o fișă ce vine nu doar cu nivelul de pregătire anterioară ci și cu unele date personale din mediul familial sau de natură medicală, precum și de personalitate. Altfel riscul este o nivelare ce nedreptățește dreptul fiecărei persoane la unicitate.”

Recommended For You