Intr-o ,,corrida”, scopul principal este spectacolul, dar în final acesta capătă accente dramatice pentru unul dintre cele două personaje implicate: taur sau toreador. În majoritatea cazurilor finalul este că toreadorul înfinge spada în greabănul taurului hăituit și obosit, aceasta fiind și lovitura finală, de grație. Mai sunt și cazuri în care toreadorul care victimă între coarnele animalului furios.
Ședințele de Consiliu Local sunt adevărate coride. Doar unele. Acestea sunt cele mai interesante ședințe, care, pe lângă spectacolul gratuit, îmi oferă și material jurnalistic bogat. Toreadorii sunt doar vreo doi-trei, dar ,,tauri” sunt cu duiumul: unii mai furioși, iar majoritatea mai domoală, nu atacă, ci se rezumă la a merge după ,,taurii alfa” care dau tonul spectacolului. A existat și un ,,taur bătrân”, dar inofensiv, care venea să lingă mâna toreadorului său șef. El a ieșit din arenă la ,,pensie politică”. În fine… în aceste mandat, oricare taur ar fi protagonist la scena de moment, se vede cu ochiul liber că aceștia sunt doar din categoria ,,taurilor furioși”. Iar asta arată că scena politică buhușeană a căpătat accente mai dramatice, arta coridei fiind înlocuită frecvent de păcătoasele dorințe de răzbunare. Doar toreadorul face din ,,spectacolul coridei politice” o artă, iar din ,,taur” o țintă.
,,Don Cojocaru” este unul dintre ,,toreadorii politici” locali experimentați. La el, ,,corida politică” a fost rafinată pe parcursul a 4 mandate, iar spectacolul oferit acum este adus la nivel de artă. Este meritul său incotestabil, merit pe care și l-a obținut prin lupta îndelungată in arena politică buhușeană. Este drept că a și fost și este bine școlit de un profesor căruia vendeta și parșivenia îi curg prin vine. Dacă ,,toreadorii” mai sus pomeniți își schimbă uneori rolul (după scena jucată) în ,,taur” sau invers, Don Cojocaru a rămas mereu in ,,rolul” de toreador. E rolul în care se joacă pe sine, e în sângele lui… sau poate rolul l-a acaparat? El ațâță mantaua roșie oricărui taur care apare în scenă: fie că este furiosul taur din poza-caricatură, fie altora mai novici. Despre ,,taurii novici”, mai numeroși cei drept, dar care izbesc inconștient cu capul ca să dărâme peretele, voi vorbi cu altă ocazie, deoarece nu ei fac adevăratul spectacol, ci doar mult praf din copite.
,,Matadorul politic de pe Bistrița” are o artă ce conține multă stăruință, camuflată de bunăvoiță și candoare, pudrată cu praful inocenței politice. Praful inocenței politice, dulce-otrăvitor, servit elegant, este lins cu nesaț de debutanții care-i stau alături. Este in firea boilor să lingă drobul de sare, nu? deci nu ne miră dacă sunt duși cu zăhărelul. Oficial, nu știm cine plătește, de fapt, toată reprezentația… Iar dacă știm, nu putem spune din lipsa dovezilir. Dar vedem că unii actori s-au zăpăcit pe parcurs, uitând de ,,promisiunile-program” ale partidului lor: ei doar interese personale.
Don Cojocaru scapă basma curată mai mereu, chiar dacă uneori este încolțit sau pus la zid. Uite, ultima dată, a fugit din arena politică când era gata-gata să fie luat în coarne de un tăuraș cu școală, tot din opoziție. Până și toreadorii trebuie să mergă la vaccinare, nu?… Cu tăurașul ăsta mai îndărătnic matadorul nostru mai are de dus muncă de convingere, trebuie să facă multe fente și să-i ofere mai multe explicații.
Mantaua fermecată a matadorului Don Cojocaru este de culoare roșie. Nici nu ar putea fi altfel, având în vedere motivațiile aduse de mine în articolele anterioare. Când ești un taur furios, plin de răzbunare și ți se flutura mantaua roșie prin față, oferi fără să vrei un spectacol mai interesant… din opoziție. Tocmai natura umană, libertatea şi manipularea mentală sau politică sunt apanajul toreadorului Don Cojocaru, albit de luptele deschise sau de intrigile de culise. Pentru că, nu-i așa, nu poți deveni un adevărat toreador, aclamat (a se citi ,,reales”) la scenă deschisă de numeroase ori, fără să faci și să aplici o strategie în spatele ușilor închise. Ori asta nu e tocmai la îndemâna ,,novicilor tari în pumn”, dar incapabili să buchisească ,,alfabelul politic”. Darmite să priceapă tratatele de specialitate… Dacă tot vorbim de profesioniști, vă rog să observați în poză că Don Cojocaru îi arată ,,taurului furios” ținta pe care s-o împungă: roșu (ați înțeles aluzia). Iar acesta pune botul, pardon ,,coarnele”, în direcția indicată de matador. Că este vorba despre buget, CSO, bibliotecă sau casa de cultură, furiosul nostru taur vrea să împungă tot. Noi bănuim că taurul a fost bine dresat, la fel ca câinele lui Pavlov, pentru că vedem că acum împunge fără să-i mai arate Don Cojocaru mantaua roșie. În arena ședințelor, este suficient ca ,,buhaiul din opoziție” să se gândească la roșu că se face… negru de furie. Se dovedește că ,,reflexul condițional” dobândit de patruped a fost bine educat de toreador.
Politica a devenit un spectacol la noi, românii, nu o treabă administrativă obișnuită și eficientă, în folosul poporului. Iar poporul, că tot veni vorba, se transformă involuntar în spectator, după modelul “Pâine și circ”. Una peste alta, noi urmărim cu interes toate împunsăturile date sub centură de gonitorul periculos, suntem atenți la eschivele sau capcanele altui matador mai blond, dar urmărim mai ales ,,fentele, acrobațiile sau piruetele” efectuate de maestrul care conduce opoziția, toreadorul Don Cojocaru. Olé!
