Apel pentru viață

Într-un comunicat recent dat de conducerea Spitalului Buhusi, se face un apel pentru viață și se atrage atenția asupra faptului că rata de infectare este in continuă creștere în orașul Buhuși.

,,Numarul de cazuri creste de la zi la zi la fel si numarul de pacienti cazuri grave internati in terapie intensiva. Marea majoritate sunt pacienti nevaccinati care din pacate pierd lupta cu viata.”, se precizează în comunicat.

Sunt prezentate datele despre infectarea cu coronavirus in Buhuși pentru ziua de azi, 11 sept.2021, care sunt:

  • Incidenta cumulata la 14 zile – Oras Buhusi 0,47 la 1000 de locuitori.
  • Pacienti infectati cu noul coronavirus internați la sectia de boli infectioase 11, dintre care 8 pacienti din Buhusi ( fara varianta Delta ).

Conducerea precizează că Spitalul prof. dr. Eduard Apetrei face toate eforturile pentru a face față pandemiei, și anume că structura de TI se va redeschide în curând:

,,Saptamana viitoare in urma detasarii a trei medici rezidenti de ani terminali specialitatea ATI, vom redeschide structura TI / DTA ( Terapie Intensiva si Terapie Acuta), destinata pacientilor cu cazuri grave.  În acest moment deja se simte lipsa paturilor de terapie intensiva, atat in judetul Bacau ,cat si la nivel national.

Totodată se reamintește populației importanța vaccinarii anticovid, deoarece la acest moment este singura opțiune de a stopa pandemia. Acestea în contextul în care rata de vaccinare la Buhusi este de numai 11,35%, conform datelor oficiale. Comunicatul arată că: ,,Sa nu uitam cat de importanta este vaccinarea, ea poate face diferenta dintre viata si moarte!

Menționăm că echipa Gazetei de Buhuși va depune toate eforturile pentru informarea corectă si promptă a tuturor cititorilor săi, promovând vaccinarea. Într-o lume în care libertatea este prețuită de toți, vaccinarea este o necesitate tocmai pentru a reveni la viața normală, în spiritul democrației autentice, dar sub siguranța unei sănătăți a majorității populației.

Recommended For You