Sedinta de CL, cu modificarea bugetului si a listei de investitii

Astazi, la orele 15, la primaria Buhusi, a avut loc sedinta extraordinara a CL Buhusi (video aici). In debutul acesteia a fost ales ca presedinte de sedinta, pe urmatoarele trei luni, prin vot unanim, juristul Ghe. Sarban (PSD).

Ordinea de zi aprobata si dezbatuta in sedinta a fost:
1. Proiect de Hotărâre privind rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, precum și modificarea listei de investitii ale Consiliului Local Buhuşi pe anul 2021 – inițiator Primarul orașului Buhuși;
2. Proiect de Hotărâre privind rectificarea bugetului Şcolii Gimnaziale ,,Ştefan cel Mare” Buhuşi pe anul 2021- inițiator Primarul orașului Buhuși;
3. Proiect de Hotărâre privind rectificarea bugetului Şcolii Gimnaziale ,,Mihai Eminescu” Buhuşi pe anul 2021 – inițiator Primarul orașului Buhuși;
4. Proiect de Hotărâre privind rectificarea bugetului Liceului Teoretic ,,Ion Borcea” Buhuși pe anul 2021 – inițiator Primarul orașului Buhuși.

Detalii privind dezbaterea pct. 1

Primul punct de pe ordinea de zi a generat cele mai mari discutii din partea consilierilor opozitiei si primarul Vasile Zaharia. Ionel Turcea, fost primar si actualmente consilier Pro-Romania din opozitie, si-a exprimat atat acordul, dar si dezacordul fata de unele puncte din rectificarea bugetara a primariei. Referindu-se la propunerea primarului Zaharia de modernizare a puctelor de colectare selectiva deseuri, fostul primar Turcea a spus ca ,,Pacat ca ati facut-o cu bani de la primarie!” Dansul uita ca, in anul 2015, intr-o dezbaterea publica, chiar subsemnatul l-am intrebat de ce apeleaza la imprumuturi, platite de primarie (deci de cetateni!) in loc sa foloseasca banii europeni pentru fonduri structurale.

Consilierul Doru Vinca nu si-a motivat votul ,,ABTINERE”, dar Cojocaru a adus o serie de explicatii, acuzand primaria Buhusi de lipsa de transparenta si de aplicare defectuasa si ambigua a unor HCL-uri (detalii in acest articol).

Acest punct a fost votat majoritar, hotararea fiind adoptata cu 16 voturi ,,pentru”, 0 voturi ,,impotriva” si 2 ,,abtineri” ale consilierilor Vinca si Cojocaru. Conform legislatiei, voturile ,,abtinere” se numara ca voturi impotriva. Acest artificiu da voie unor politicieni se a-si disimula adevarata intentie de vot. Faptul ca la dezbaterea privind rectificarea bugetara au intervenit doar doi consilieri arata ca majoritatea consilierilor nu inteleg si nu pot opera cu aceste notiuni sofisticate de contabilitate. Daca coroboram cu faptul ca dir. ec. Pahoncea nu da intotdeauna explicatii in sedintele publice, ci doar in sedintele pe comisii de specialitate ale CL si doar la cererea celor interesati, atunci avem intreg tabloul politic pe care unii doresc sa il tina ,,in ceata”…

Recommended For You