Fostul presedinte al PNL, Ludovic Orban, a venit in aceasta seara la sedinta Biroului Politic Național (BPN), forul extins de conducere în care se va decide dacă PNL fac coaliție guvernamentală cu PSD sau cu USR. Liderul PNL a avertizat că o astfel de decizie – care ar putea fi luată “la presiunile şi la iniţiativa preşedintelui Iohannis” – ar fi o adevărată “sinucidere politică”.
“Orice alianţă cu PSD nu reprezintă altceva decât un avantaj pentru partidocraţia PSD-istă şi PNL-istă, pentru cei care vor contracte cu statul, care vor funcţii la stat, pentru cei care vor să se îmbogăţească din relaţia cu statul, pentru cei care vor să câştige în plan personal fără să le pese de ceea ce îşi doreşte cetăţeanul român”, a acuzat Orban.
Întrebat dacă rămâne în PNL dacă până la urmă se face această alianţă cu PSD, fostul şef al liberalilor a replicat: “Dacă se face o alianţă de guvernare cu PSD, drumurile noastre se vor despărţi. Eu rămân fidel cetăţenilor români care au avut încredere în PNL şi obligaţia mea este să asigur în continuare, alături de colegii mei care cred în valorile liberale, reprezentarea în politică în Parlamentul României.”
“De ce s-a dus (Florin Cîţu – n.r.) la întâlnire cu PSD? Nu trebuie să accepţi aşa ceva. Este o acţiune contrară a tot ceea ce înseamnă PNL, a tot ceea ce înseamnă valori, principii în care noi am crezut şi în care cred cetăţenii români. Asta este o bazaconie! În ultimele luni ştiţi foarte bine că am vorbit cu mii de membri ai PNL, primari, viceprimari, parlamentari, oameni care deţin funcţii de conducere la nivel judeţean şi marea majoritate a lor se simt pur şi simplu înşelaţi, simt că nu se ţine cont de voinţa lor, simt că se încearcă impunerea unei voinţe care nu are legătură cu voinţa reală a bazei PNL. Poate acum înţelegeţi de ce bătălia pentru funcţia de preşedinte a PNL s-a dat de către partea adeversă cu toate armele din dotare, pentru că nu aş fi acceptat niciodată o alianţă cu PSD”, a afirmat Orban.