Prof. dr. Cotîrleț (Spitalul Moinești) la primul congres al chirugiei francofone de la Paris

Zilele acestea s-a desfasurat la Paris prima editie a ,,Întâlnirilor Internaționale ale Chirurgiei Francofone”, la care a participat si prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului din Moinești. Reamintim ca Gazeta de Buhusi a realizat un interviu cu domnia sa cu ocazia conferinței medicale de la Buhusi din septembrie a.c. Prof. dr. Adrian Cotîrleț a prezentat avantajele chirurgiei laparoscopice si îmbunătățirile aduse acestei tehnici medicale. Tema apreciată de audiență a fost posibilă si datorită contextul în care Spitalul Moinești a aniversat anul trecut 25 de ani de chirurgie laparoscopică, tehnică introdusă tot de managerul Cotîrleț.

Evenimentul, desfășurat la Paris intre 5 si 6 noiembrie a.c. sub patronajul presedintiei Frantei si in organizarea Academiei Naționale de Chirurgie franceze, a adunat toata elita chirurgiei franceze si vorbitoare de limba franceza din lume. „Pentru chirurgii din Moinești a fost o mare onoare să putem prezenta experiența de 25 de ani, 1995-2020, în chirurgia laparoscopică în Spitalul Municipal de Urgență Moinești. A fost singura lucrare prezentată de chirurgi din România și ne-am bucurat de o foarte bună apreciere din partea celor peste 200 de membri ai Academiei Naționale de Chirurgie a Franței”, a declarat dr. Adrian Cotîrleț pentru Ziarul de Bacau. Cu aceasta ocazie, medicul moinestean Adrian Cotirlet, managerul Spitalului din Moinesti, a avut mai multe intalniri cu renumiti specialistii chirurgi, precum profesorul Philippe Marre, care este președintele Academiei Naționale de Chirurgie Franceze, cu profesorul Jacques Marescaux, președintele Institutului European de Chirurgie Laparoscopică Strasbourg, cel care care, acum 20 de ani a făcut prima și singura operație Robotică transatlantică – el fiind la New-York, iar robotul la Strasbourg.

„Mă voi ocupa să am o întâlnire la nivelul conducerii Academiei de Științe Medicale a României, pentru a avea o sesiune plenară a celor două academii, sub egida francofoniei”, a mai declarat dr. Adrian Cotîrleț pentru Ziarul de Bacau.

© Foto: Ziarul de Bacau

Recommended For You