Care va fi rezultatul propunerii HCL a Opoziției buhușene din ședința de CL?

Joi va fi ședință de CL care se va desfășura începând cu ora 14 la sala primăriei Buhuși. Pe ordinea de zi apare, la pct. 9, o propunere denumita ,,Hotărâre privind diminuarea cheltuielilor de personal si majorarea bugetului de dezvoltare pe anul 2022 – inițiatori consilierii locali PNL și Pro România”.  Cei  ,,10 musculoși” ai Opoziției politice locale doresc diminuarea bugetului de salarii pentru ,,aparatul de specialitate al primarului” la un procent de 52% pentru anul 2022 si la 49% pentru anul 2023. Intenția, văzută din afară, poate fi lăudată sau blamată, depinde din care parte vine răspunsul la întrebare. Eu cred că dacă întrebi un buhușean de pe stradă, mai mult ca sigur, va spune că e bine. Dacă întrebi funcționarii primăriei Buhuși, răspunsul va fi unul de nemulțumire. Conform documentului de PH publicat oficial, acesta are viza de legalitate a secretarului UAT si aprobarea directorului economic. Până la aflarea rezultatului la întrebarea din titlul articolului mai avem de așteptat, bugetul fiind adoptat anul viitor. Deci putem face doar câteva speculații și analize, pe care le redăm mai jos.

Proiectul de HCL propus de cei 10 consilieri de opoziție enunță că:

,,ART.1. Diminuarea cheltuielilor din secțiunea de funcționare a bugetului local pentru aparatul de specialitate al primarului Orasului Buhusi la o valoare de până la cel mult 52 % din bugetul de funcționare pentru anul 2022.
ART.2. Majorarea sectiunii de dezvoltare a bugetului local pentru anul 2022 cu o valoare procentuală egală cu procentele diminuate ale secțiunii de funcționare pentru aceeași ani bugetari .”

Celelalte 3 articole care urmează nu vizeaza propunerea in sine, ci se refera la tehnica legilativa si deci sunt nesemnificative. Alte detalii importante nu sunt trecute în acest proiect. Impresiile la prima vedere sunt:

  • un document evaziv, întocmit ,,pe genunchi”, de amatori. Dacă atât pot face 10 consilieri dibaci, atunci PSD va conduce în Buhuși încă 100 de ani, apoi va abandona (din plictiseală) lamâia stoarsă, în brațele ,,opoziției”
  • în afara faptului că precizează doar un procent de reduceri ,,pînă la 52%” pentru anul viitor 2022,  actul nu spune nimic despre cum s-a ajuns aici, cum se vor face aceste reduceri si care este suma la care se aplică. Despre studiu de impact sau analiza economică nici pomeneală!
  • amatorii care s-au chinuit să conceapă actul au scris, negru pe alb, (in propunerea lor, n.red.) că propun reducerea cheltuielilor pentru anul 2023 la 49% – băi nene, râd curcile de voi când văd că nu știți că primaria Buhuși nu face buget multianual.
  • nu se spune, cu subiect și predicat, care sunt sumele efective care sunt vizate de acest proiect și deci câți bani de vor aloca pentru ,,sectiunea de dezvoltare”
  • la întrebarea mea: ,,cine a inițiat propunerea?” unii consilieri ai PNL au spus că ei ,,doar au semnat”… Deci înclin să cred că la acest PH au lucrat consilierii PNL Flenchea Sorin si doi din Pro Romania, Razvan Rotaru și în special Ionel Turcea, el fiind ,,creierul”. Dacă atât poate ,,domnul Ionel” să propună novicilor săi consilieri, asta spune mult despre cât a învățat, ca primar, în cei 16 ani de mandat. E bine și atât decât ,,tabula rasa”, nu?
  • de ce nu a semnat la ,,inițiatori” și consilierul Cojocaru Cristian (ALDE)? Din cauză că ,,i-am boțit reputația”? Nicidecum… doar prietenii știu de ce, numai opoziția nu! Sau inițiatorii nu vor să împartă ,,prezumatul succes” cu dânsul?

Concluzii:

  • Cum mai are moralitate fostul primar să propună așa ceva când dânsul nu a făcut-o niciodată în cei 16 ani de ,,domnie”? Tinerilor consilieri de lângă el nu le ,,pute” ceva sau nu percep asemenea nuanțe?
  • PNL a ajuns a cincea roată la căruța buhușeană a ProRomâniei. Diaconule, unde-i lăsat partidul?… Acum înțeleg de ce a plecat Dan Teslariu de acolo: nu mai ,,rezona ideologic”!
  • Dacă asta înseamnă ,,eficientizarea folosirii banului public și a actului de administrație publică” în viziunea Opoziției ProRomania+PNL din acest oraș , atunci primarul Zaharia merită laude cu felicitări (deși l-am criticat de sute de ori, dar pentru alte probleme!!).
  • Dacă Ionel Turcea ar mai avea ,,adepți” sau susținători electorali prin primărie, fiți sigur că aceștia vor vota la viitoarele alegeri cu… Gazeta de Buhusi!
  • Dacă rezultatul propunerii de diminuare a bugetului de salarii nu va avea efectul scontat, atunci Opoziția politică buhușeană are două mari probleme: vă faceți de râs (n-ar fi ceva nou) și buhușenii vor veni să vă ceară demisia! Apoi, nu cumva Ionel Turcea s-a înțeles cu Zaharia ca să bage Opoziția în gard, pentru a-i asigura succesul primarului? Tandemul are fire simbiotice care duc într-o zonă mai puțin cunoscută publicului larg, iar avocatul care l-a apărat știe asta.
  • Dacă primarul Zaharia va ieși învingător din această preconizată ,,lovitură” pe care opoziția crede că i-o dă, atunci vom putea spune (prarafrazându-o pe Olguța Vasilescu la negocierile PSD-PNL pentru guvern de azi): ,,Bravo, Vasile! Ai luat și banii de pe pieptul mort al Opoziției!

Recommended For You