Benny Goodman, ,,King of Swing”

Benny Goodman este al nouălea dintre cei doisprezece copii născuți din imigranți evrei din Chicago: tatăl său, David Goodman (1873–1926), venise in 1892 din Polonia și era croitor, mama sa, Dora Grisinsky, (1873–1964) venise dintr-un oras din Lituania, Kaunas. Clarinetistul de jazz și liderul trupei Benny Goodman avea să crească pentru a conduce avangarda unei revoluții muzicale și culturale din anii 1930. Celebrul clarinetist a spart zidul dintre cultura înaltă, politicoasă, și jazz-ul dionisiac, balansat, care pulsa la marginile societății americane.  Concertul istoric la Carnegie Hall, din ianuarie 1938, a marcat debutul primei note de jazz interpretate în acea cetate dedicată muzicii clasice europene. Goodman, Regele Swing-ului, avea să întoarcă favoarea cu incursiuni frecvente de-a lungul anilor cu un repertoriul clasic al lumii. Începând cu anii 1930, muzica lui Goodman și-a găsit drept casă de producție discografică Columbia Records, care a lansat „The Famous 1938 Carnegie”. Hall Jazz Concert” ca primul album dublu în noul format LP în 1950. Concertul este considerat unul dintre cele mai semnificative din istoria jazz-ului. După ani de muncă de către muzicieni din toată țara, jazz-ul a fost în sfârșit acceptat de publicul mainstream.

Deși la vremea respectivă concertul s-a bucurat de un enorm succes, adevărata punere în valoare a lui a fost în anul 1950. Atunci, cumnata lui Benny Goodman a fost cea care a găsit înregistrările în apartamentul artistului și le-a adus în atenția sa.  Goodman a dus înregistrarea descoperită la casa de discuri Columbia și selecția a fost masterizată și produs un LP cunoscut drept ,,Celebrul Concert de Jazz de la Carnegie Hall din 1938”. O mostră sonoră aici.

Succesul lui Benny Goodman a continuat până la sfârșitul anilor 30 ai secolului trecut, el conducând orchestra, un trio și un cvartet. Până la mijlocul anilor 1940, totuși, orchestrele mari și-au pierdut o bună parte din popularitate. Aceasta mai ales datorită faptului că din 1942 până în 1944 și din nou în 1948, sindicatul muzicienilor a intrat în grevă împotriva marilor case de discuri din Statele Unite, iar cântăreții au câștigat popularitatea de care s-au bucurat cândva trupele mari. pe de altă parte, swing-ul nu mai era stilul dominant al muzicienilor de jazz. În anii 1940, unii muzicieni de jazz împrumutau din muzica clasică, în timp ce alții, cum ar fi Charlie Parker, lărgeau vocabularul ritmic, armonic și melodic al swing-ului pentru a crea ceea ce avea să se numească stilul ,,bebop”. Benny și trupa sa au abordat aceste schimbări, astfel că melodiile scoase sub casa de discuri ,,Capitol” au fost lăudate de criticii muzicali.

 La trupa sa de bebop au fost angajați Buddy Greco, Zoot Sims și Wardell Gray. Împreună cu prietena sa, Mary Lou Williams,  au găsit modalități prin care să abordeze tehnicile din muzica lui Dizzy Gillespie și Charlie Parker. Deși a ascultat pe Thelonious Monk si i-a plăcut stilul, deși a cîntat bebop timp de peste un an, totuși Benny Goodman s-a întors la trupa lui de swing pentru că a ajuns la concluzia că asta știa cel mai bine. In 1953, artistul avea să spună, orarecum deceptionat de bebop: ,,Maybe bop has done more to set music back for years than anything … Basically it’s all wrong. It’s not even knowing the scales … Bop was mostly publicity and people figuring angles.” (în cartea lui Firestone, Ross, Swing, swing, swing : the life & times of Benny Goodman).  Fotograful Don Hunstein l-a surprins în studio (vezi imaginea atașată) pe Goodman în februarie 1958, anul aparițiilor sale extrem de populare la Târgul Mondial de la Bruxelles. © Foto:Don Hunstein/MorrisonHotelGallery.

 Ceea ce este frapant, dar și de admirat totodată, la clarinetistul american este că acesta a învățat o nouă tehnică de a cânta la clarinet datorită lui Reginald Kell. Folosirea ambelor buze în loc de a folosi doar dinții din față și buza inferioară, așa cum o făcuse când învățase primele note, a fost pentru cântăreț aproape ca o luare de la zero a muzicii. Benny Goodman a atacat compoziții clasice, astfel că acesta a comandat compoziții pentru clarinet și ansambluri de cameră sau orchestră care au devenit piese standard ale repertoriului clasic de jazz. De exemplu, ,,Preludiu, Fugă si Riff-uri” de Leonard Bernstein a fost comandat pentru marea trupă a lui Woody Herman, dar a fost în premieră de Goodman. După explorarea mai multor stiluri muzicale, Goodman a reînceput pe drumul swing-ului cu o nouă orchestră în 1953. Potrivit lui Donald Clarke, acesta nu a fost un moment fericit pentru Goodman. Pe de o parte, s-a sfârșit prietenia cu Louis Armstrong, spunând despre muzica lui că are ,,aspecte de vodevil” (,,The Rise and Fall of Popular Music”, Donald Clarke, capitolul 9 din ,,The Swing Era Begins”) tocmai in timpul unui costisitor turneu ,,All Stars”, aceasta trasnformându-se într-un eșec de proporții. Pe de altă parte, muzica lui Benny Goodman a fost folosită în multe pelicule cinematografice, precum The Big Broadcast of 1937; Hollywood Hotel (1938), Syncopation (1942); The Powers Girl (1942); Stage Door Canteen (1943); The Gang’s All Here (1943); Sweet and Low-Down (1944), Make Mine Music (1946) și A Song Is Born (1948).

A continuat să cânte în grupuri mici și să producă discuri.  La începutul anilor 1970 a colaborat cu George Benson, după ce acești doi artiști s-au întâlnit înregistrând un omagiu lui John Hammond (producătorul de la Columbia Records. Goodman a continuat să cânte swing, dar a exersat și a interpretat piese clasice și le-a comandat pentru clarinet. În 1960, a interpretat Concertul pentru clarinet al lui Mozart cu dirijorul Alfredo Antonini la stadionul Lewisohn din New York. În ciuda problemelor de sănătate, a continuat să cânte până aproape de moartea sa, în 13 iunie 1986, la New York.  “Playing music was a great escape for me from the poverty” avea să spună într-un interviu din anul 1975 (,,Pentru mine, a cânta a fost o mare șansă de a scăpa de sărăcie”).

Celebrele sale piese muzicale dăinuie și astăzi, iubitorii genului (și nu numai) ascultându-le cu mare plăcere. Swingul este pofta de viață, este dorința de mișcare și doza de optimism, descriind o un timp în care a fi original era supremul țel. Piese precum ,,Stompin’ at the Savoy” (Jazz standard, Edgar Sampson, 1933) sau ,,When Buddha Smiles” (Benny Goodman, 1935)  sau ,,The man I Love” rememorează o epocă efervescentă, un stil de viață după care unii melomani au nostalgie chiar și astăzi.

Recommended For You