Ca urmare a ultimei decizii a CNSU (din 5 ian. 2022, cu aplicare din 8 ian.) se reintroduce obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise cât și în spațiile deschise. Elementul de noutate însă este reprezentat de interzicerea utilizării măștilor textile. Dacă până în prezent, actele normative vorbeau despre „purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura”, acum se interzice folosirea altor tipuri de măști decât cele medicale sau FFP2 – vezi art. 5 din anexa.
În traducere liberă, Guvernul are pretenția ca polițiștii să verifice tipurile de măști de protecție folosite de cetățeni, dacă sunt conforme si se circumscriu noilor rigori. Dacă cetățenii vor purta măști de protecție textile, sunt pasibili de sancțiune contravențională.
Sindicatul EUROPOL a dat un comunicat in care se spune ca aceste noi masuri sunt aberante si nu vor putea fi aplicate de politisti, deoarece acestia nu au pregatirea necesara efectuarii unor asemenea verificari. De aici deducem ca, avind in vedere deciziile luate in instanta de anulare a HG-urilor de prelungire a starii de urgenta data de Curtea de Apel Bacau, si aceasta va fi anulata intr-un viitor apropiat. In loc sa faca o viata mai usoara in aceasta nebunie numita pandemie, Guvernul, prin decidentii sai, complica si mai mult lucrurile.
Liderul sindicatului EUROPOL, Cosmin Andreica, spune (la postul de radio RFI) că pentru polițiști e greu să facă diferența între tipurile de măști: ,,Nu putem să înțelegem dacă va fi o interacțiune între cetățean și polițist, dacă polițistul va trebui să-i ceară cetățeanului să-și dea masca jos, să se uite la niște însemne, să verifice ce tipuri de măști sunt purtate și așa mai departe. Deci din punctul nostru de vedere, nu numai că este inoportună, dar va duce la conflicte între cetățeni și forțele de ordine”.
Întrebat dacă nu e periculos ceea ce fac liderii sindicali, în condițiile în care ar putea fi acuzați că îi incită pe polițiști să nu aplice legea, Cosmin Andreica a răspuns: ”Sub nici o formă nu i-am incitat să nu aplice legea. I-am întrebat dacă au cunoștințele necesare să aplice această prevedere. Toți au răspuns în unanimitate că nu au și că nu vor putea face diferența și nici nu știu cum să se realizeze propriu-zis această activitate de verificare a măștii, la ce elemente să se uite, care sunt elementele de conformitate”.
Comunicatul EUROPOL este dat mai jos:
,,Partea ridicolă va fi atunci când polițiștii vor fi în fața cetățeanului și îi vor cere să prezinte masca la control. Asta pentru că există o gamă variată de măști de protecție, inclusiv textile, care conțin filtre de diferite tipuri pe care nu le pot identifica cu ochiul liber nici măcar cei care sunt de specialitate, nu mai vorbim despre polițiști care nici ei la rândul lor nu primesc de la unități astfel de măști de protecție. Ce să mai vorbim despre riscul generat de scoaterea incorectă a măștii de protecție sau manipularea măștii pe durata procesului de verificare a acesteia. Nu există niciun fel de îndrumare cu privire la modul efectiv în care se va realiza controlul măștilor de protecție. Iar dacă MAI-ul nu a fost în stare să genereze o procedură de sistem cu privire la modul în care se realizează verificarea carantinaților, la aproape 2 ani de la declanșarea pandemiei, nu ne punem speranțe că „specialiștii” vor veni cu lămuriri în cazul noilor restricții cu privire la purtarea măștilor de protecție. Sindicatul EUROPOL recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție. Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă. De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm că în curând, guvernanți să îi pună pe polițiși să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi.”
Foto: Sindicat Europol