Evocare Ion Minulescu (7 ianuarie 1881)

Ion MINULESCU (1881-1944)

Despre dragostea teribila dintre autorul versurilor minunate si amanta sa, Rose Kritzmann, chiar poetul ne da detalii:

„Îmi dau seama că n-am să te pot domestici niciodată. Fiara cu chip de femeie fatală va sfârşi să devoreze pe omul idiot cu veleităţi de îmblânzitor de circ. Eşti o gurmandă sălbatică şi veşnic nesătulă, care înghiţi mâncările ce-ţi plac fără să te întrebi măcar ce anume mănânci. Mănânci de toate. Eşti femeia căpcăun care mănânci chiar oameni. Poftă bună! Ai să mori însă intoxicată fiindcă preferinţele tale merg spre alimente delicate pe care voluptatea privirilor tale aride le descompune mai-nainte de a le mesteca între dinţi. Din cea mai mică neplăcere provocată involuntar, tu faci un adevărat cataclism sufletesc. Este un fel de cutremur de pământ care distruge câte o parcelă din omenire. Ai să rămâi în istoria faptelor diverse tragice. Mi-e frică să mă mai apropii de tine şi, totuşi, laşitatea mea sufletească nu-mi îngăduie să te ocolesc. Când te voi întâlni pe stradă întâmplător mă voi mulţumi să te privesc după cum ani de-a rândul te-am privit fără să-ţi vorbesc. Nu voi mai trece însă pe strada Regală fiindcă mi-e teamă că iubindu-te iar voi face prostia să-ţi vorbesc din nou. Şi gestul meu de atunci îmi aminteşte mâna unui cerşetor lihnit de foamea obsesiei tale. Pomana ta însă mă doare. Iarta-mă că ţi-am cerut-o. Îţi sărut amintirea ta veşnică, singura mea suferinţă imensă, dulce şi iremediabilă“.
Ion Minulescu a avut două muze: prima a fost soţia sa, Claudia Millian, alături de care a găzduit serate de pomină, la care venea toată lumea artistică a Bucureştiului dinainte de Marele Război. În perioada interbelică, poetul a întâlnit-o pe Rose Kritzmann, o femeie misterioasă care i-a rămas alături până la moartea lui. Scrisorile intime cu amanta sa au fost publicate în urmă cu patru ani şi dezvăluie o altă latură sentimentală a poetului.

Intregul eseu despre poetul simbolist, realizat de Ana Maria Schiopu/Adevarul, poate fi citit aici.

O rostire magnifica a versurilor lui Minulescu este data de regretatul Florian Pittis, care se poate asculta aici. Operele lui pot fi cumparate de la Muzeul National al Literaturii Romane – editura MNLR. Detalii din biografia lui Ion Minulescu, preluate de la Muzeul National al Literaturii Romane Bucuresti:

,,Ion Minulescu s-a născut, după cum ne spune certificatul său de naștere, în „ziua de 7 ianuarie 1881, orele 8 şi jumătate după-amiază”, în București. Părinții viitorului scriitor locuiau pe strada Covaci nr. 15 unde tatăl lui Minulescu, Theodor (Tudor) Minculescu (Minulescu), deținea un magazin de marochinărie. Mama lui Minulescu, Alexandrina, era fiica lui Ștefan Ciucă, un cavaf din Slatina, adică un negustor de pielărie și încălțăminte. Theodor și Alexandrina s-au căsătorit la Slatina, pe 22 iulie 1879. Theodor Minculescu a murit înainte de a i se naște fiul, pe 28 decembrie 1880, în urma unei călătorii de afaceri la Alexandria. A lăsat însă în urmă o avere frumoasă care le va permite soției și fiului să ducă o viață fără griji.

Deși s-a născut în București, Minulescu a locuit în primii ani din viață la Slatina, în casa bunicului de pe strada Gării. Tot la Slatina își petrecea viitorul scriitor și vacanțele școlare. Ion Minulescu era alintat în copilărie cu diminutivul Bucu. Acesta venea de la doica lui pe care o chema Bucura dar pe care el, copil mic fiind, nu putea să o strige decât Bucu. Așa s-a ajuns ca toată lumea să îl strige și pe el Bucu.
În 1885, mama Alexandrina se recăsătoreşte cu ofiţerul de cavalerie Ioan Constantinescu. Ion Minulescu se va muta cu mama și cu tatăl vitreg la Bistriţa (judeţul Vâlcea), unde Ioan Constantinescu preda hipologia la o şcoală de cavalerie. Viitorul scriitor copilăreşte într-un cadru idilic, având parte de toată dragostea și atenția celor din jurul său. Mama lui îi povestea la bătrânețe norei ei, Claudia: „Bucu avea părul lung şi buclat, care-i cădea până pe umeri. Îl purtam îmbrăcat în rochiţă. La început era slăbuţ, dar aerul Bistriţei a făcut din el o fetiţă dolofană. Bistriţa era o adevărată grădină, cu pajişti întinse, cu crânguri dese şi cu aerul tare ca vinul de podgorie. […] Soţul meu era un tovarăş corect şi iubitor. Şi ceea ce mă bucura era că Ionel se bucura de o adevărată dragoste părintească. Îl iubeau toţi ofiţerii şi el trecea din braţe în braţe, ca o jucărie poznaşă. Era de o zburdălnicie fără pereche. Voios, cânta de dimineaţa până seara toate cântecele ostăşeşti şi fluiera toate marşurile militare. Dar când se necăjea, plângea şi ţipa cât îl ţinea gura. Noroc că îi trecea repede.”
În 1888, familia se mută la Piteşti, tatăl vitreg având garnizoana aici. Ion Minulescu este înmatriculat la Şcoala Primară de Băieţi nr. 2 din oraş, fiind coleg de bancă cu Iosif Iser, viitorul mare pictor.”
Fotografiile din galeria de mai jos sunt din Arhiva MNLR – Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”

Recommended For You