Zilele trecute anunțam modificarea Codului Rutier în sensul că agresivitatea în trafic va fi penalizată (OUG nr. 1/2022 a guvernului care modifică Ordonanța nr. 195/2002).
,,La articolul 54 din Ordonanța nr. 195/2002 a fost introdus art. 54 indice 1 care stipulează următoarele: este interzisă adoptarea unui comportament agresiv în trafic și sunt expuse 9 astfel de situații. În primul rând deplasarea de pe o bandă pe alta, în mod nejustificat, în vederea efectuării manevrei de depășire, întoarcerea folosind frâna de ajutor, apropierea de vechiculul care circulă în fața sa adoptând un comportament menit să-i stânjenească pe ceilalți participanți la trafic. Un alt element de noutate are legătură cu celebrele drifturi pe drumurile publice. Toate acestea sunt sancționate prin încadrarea la clasa a II-a de sancțiuni, cu 4-5 puncte de penalizare și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile”, a precizat inspector de poliție Florin Drăgan din Serviciul Rutier Neamț.
Totuși, penalizarea șoferilor care fac asemenea fapte este dificil de penalizat. Aceste contravenții și infracțiuni legate de comportamentul agresiv pot fi demonstrate doar de polițiști și numai cu mijloacele omologate din dotare, respectiv prin filmarea cu aparatele radar. Ceea ce reduce considerabil numărul celor care vor putea fi sancționați, ținând cont de situația dotărilor politiei, mai ales în orașele mici precum Buhuși. Așadar, filmulețele postate pe Facebook sau diverse alte site-uri, de persoane martore la astfel de agresiuni în trafic nu vor putea fi folosite ca dovezi, iar actorii principali ai acestora vor rămâne nesancționați. Ne punem întrebarea dacă nu cumva această modificare a Codului Rutier nu este cumva doar o prevedere legislativă care dă bine pe hârtie și … atât.
Foto: Mesager Neamt