Doi actori: Moldovan și Arșinel

Doi actori: unul care n-a cerut nimic a murit discret și demn; celălalt care cere mereu se plânge pe la televiziuni că e tratat ca un „nimeni”

Pentru că e bătrân, bolnav și cu părul alb nu am să spun numele unui actor ce se plânge pe la televiziuni că a fost tratat ca „nimeni”, dar pot să mă întreb de ce nu îl oprește familia, de ce nu îi spune: „- Tată, ai destul! Ai venituri cât zeci de familii de pensionari din România! Sunt atâția oameni ce nu au cu ce-și plăti facturile, hai să nu ne facem noi de râs și să ne cerem osândă de la Dumnezeu!”

Oare actorul acesta ce cândva ne făcea să râdem și acum se face de râs a jucat vreodată în „Avarul” de Moliere sau a auzit de Hagi Tudose?!

Am totuși de spus câteva cuvinte despre un actor român absolut genial: Ovidiu Iuliu Moldovan. Când îl ascult recitând Eminescu, vocea lui inconfundabilă îmi pătrunde în fiecare celulă a ființei mele. În „Horea” a făcut un rol absolut magistral. S-a identificat perfect cu personajul, poate și pentru că a fost marcat pe viață de drama copilăriei sale, pierzându-și tatăl de foarte mic, acesta fiind un martir ucis de Miklos Horthy. Îl chema Ovidiu, dar și-a pus singur și numele Iuliu, numele tatălui său, ca să poarte cu el mereu ceva de la tatăl pierdut. Sunt câteva secvențe pe care, dacă închid ochii, în spatele pleoapelor închise, le văd și aud fiecare cuvânt. Una din ele e cea de pe vârful muntelui, de lângă foc, în care spune: „Ce e rău în robie nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învăță cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu sărut mână, să fie batjocorit și să nu-i mai pese, se învață ca pasărea cea proastă cu colivia și care uită și că a știut zbura oarecândva”.

Alta e cu Horea în închisoare, cu un cerc de fier în jurul gâtului și vorbește cu fiul său printr-o gaură din acoperiș și își face testamentul: „Iară de moarte, eu, fătul meu, când am sculat oamenii am bătut palma și cu moartea. Datori îi suntem oricum, dar nu-i totuna cum mori. Dar eu mă gândesc că o să am puterea să mor așa, ca să le fie rușine în veci acelora pentru care oi muri să mai trăiască cu fruntea în țărână în fața unor nemernici, în fața unor nimenea…”

Știți cum i s-a stins candela vieții acestui actor român genial ce l-a jucat pe Caligula și pe Regele Lear, care iubea poezia lui Eminescu, Ardealul și istoria noastră? Știți cum și-a petrecut ultimii ani din viață? Solitar, discret, măcinat de ciroză, despre care nici măcar fratele lui nu știa că o are, cu bani puțini, ce de-abia ajungeau pentru medicamente, s-a stins fără a pretinde nimic – deși merita mult, mult de tot! – de la statul român. Era prea mare ca să ceară. Era prea demn ca să pretindă. Era prea om ca să se plângă. A murit în 2008. S-a stins ca o candelă.

Am pus față în față două feluri de a trăi a doi actori. Pe Ovidiu Iuliu Moldovan care a dat totul fără a cere nimic, deși merita imens. Altul care pretinde mereu, deși primește imens… Restul veți înțelege singuri.

Luminița Aldea/ Republica

Alexandru Arsinel paraseste sediul DIICOT dupa ce a fost audiat de procurori in dosarul medicului Mihai Lucan, joi, 11 ianuarie 2018. Inquam Photos / Octav Ganea

Recommended For You