„Cererile noastre cele bune” – proiect catehetic la Racova

Zilele trecute, mai exact pe 13 februarie 2022, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Racova a avut loc o nouă întâlnire în cadrul Proiectului Național Catehetic. Cateheza susținută la noua activitate s-a intitulat „Cererile noastre cele bune” , unde s-a vorbit despre cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și ce anume cerem în rugăciunile noastre.

Copiii au învățat că rugăciunile noastre trebuie să fie smerite, asemenea rugăciunii vameșului din pericopa evanghelică dumnicală, cea a vameșului și a fariseului, iar în rugăciunile pe care le înălțăm lui Dumnezeu noi cerem lucruri spirituale și ziditoare sufletește, și nu lucruri materiale. În acest sens au fost prezentate învățăturile Părintelui Arsenie Boca și ale Părintelui Sofian Boghiu.

Părintele paroh Ionuț Constantin Ciobanu a subliniat faptul că nu trebuie să cerem în rugăciunile noastre bunăstare materială, deși nici aceasta nu este exclusă cu desăvârșire, cât mai ales dezvoltare spirituală, cultivarea virtuților, înnoirea vieții, arătând că cele materiale sunt trecătoare, iar cele spirituale veșnice. Au fost prezentate povești cu tâlc, s-au inițiat discuții, dar s-a făcut și o paralelă cu Sfânta Evanghelie: cum a fost rugăciunea fariseului și a vameșului? Unul se lăuda cu ,,virtuțile” sale, iar celălalt cerea de la Dumnezeu milă și îndurare. Activitatea a fost una interactivă, răspunzând tuturor nevoilor și capacităților de formare ale celor prezenți.

Cei prezenți au urmărit și un filmuleț al Parintelui Calistrat care a prezentat o pildă despre cum trebuie să ne rugăm, toate acestea ajutând pe cei prezenți să înțeleagă cum trebuie să ne rugăm și ce trebuie sa-i cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre. Activitatea a fost una antrenantă și interactivă, participând la discuții atât elevii prezenți, cât și adulții.

Comunicat Protoieria Bacau / Razvan Radu / Galerie foto

Recommended For You